Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tehnici pentru manipulare

Acest document scoate la lumina zilei toate tehnicile folosite de către guverne, dezinformatori, de către cei care fac politică, etc. pe net dar şi în viaţa reală, pentru a-şi discredita adversarii şi a îngropa subiectele sensibile. Este un document foarte instructiv şi pe măsură ce-l lecturam realizam faptul că devenim deja dovada acestor manipulări. Citiţi acest document pasionant care vă va permite să „detectaţi” tentativele ulterioare de manipulare la care suntem toţi supuşi, fie atunci când avem o opinie, fie ca simpli spectatori. • Violeta Boştină

Cele 25 de reguli ale dezinformării

1. Nu vezi nimic, nu auzi nimic, nu spune nimic. În ciuda faptului că ai putea şti, nu vorbi – mai ales dacă eşti o persoană publică, un jurnalist, un politician etc. Dacă o faptă nu a fost raportată, înseamnă că ea nici nu s-a întâmplat şi deci, persoana nu va trebui să se confrunte cu această problemă.

2. Devino neîncrezător şi indignat. Evită discutarea problemelor-cheie, şi în schimb concentrează-te asupra problemelor secundare care pot fi utilizate pentru criticarea anumitor grupuri sau teme sacrosancte. Acest lucru este de asemenea cunoscut şi ca subterfugiul: „Cum de îndrăzneşti…”.

3. Creează, generează bârfă. Evită să vorbeşti despre probleme în amănunt, nu ţine cont de locuri sau de probe într-o atmosferă plină de zvonuri pure şi de acuzații violente. Această metodă funcționează bine în special când există o presă tăcută, pentru că publicul nu poate verifica faptele pe care aceste zvonuri le cataloghează drept „discutabile”. Dacă poți stabili o relație între documentul/ problema în cauză cu Internetul, folosiți-o pentru a-l cataloga drept „zvon” care provine de la „un grup de copii de pe Internet”, care nu poate avea nicio bază în realitate.

4. Utilizează un argument de tipul „sperietoare”. Găseşte unul şi creează un element în argumentaţia adversarului pe care îl poți contracara cu uşurință pentru a te credibiliza şi a ridiculiza adversarul. Fie creezi o problemă a cărei existență o insinuezi bazându-te pe interpretarea adversarului/sau a exagerării adversarului/sau găseşti ceva, pe loc, fie selectezi veriga cea mai slabă dintre aspectele cele mai vulnerabile. Amplifică-le impactul lor şi distruge-le, discreditând astfel toate acuzațiile, atât pe cele reale cât şi pe cele fabricate, evitând în acelaşi timp să vorbeşti despre veritabilele probleme.

5. Înlătură-ți adversarii acordându-le porecle şi ridiculizându-i. Această metodă mai este cunoscută drept stratagema „atacă mesagerul”, cu toate că şi alte metode sunt variante ale acestei abordări. Adversarii sunt asociaţi cu nume puţin onorante cum ar fi „nebun”, „partizan al dreptei”, „liberal”, „partizan al stângii”, „terorist”, „obsedat de teoria comploturilor”, „radical”, „milițian”, „rasist”, „fanatic religios”, „deviant sexual”, „alcoolic” şi multe altele. Acest lucru va împiedica noii forumişti să se alăture adversarilor săi, temându-se că vor fi trataţi în acelaşi mod. Ca urmare, aceştia nu vor vorbi despre problemele reale.

6. „Loveşte şi fugi”. Dezinformatorul, pe orice forum public, poate să-şi atace scurt adversarul sau poziția acestuia, apoi să fugă înainte ca răspunsul să fie publicat, sau pur şi simplu să-l ignore. Acest lucru funcţionează extrem de bine pe Internet în mediile de tip semnale de la cititori către editor, în care poate fi folosit un flux continuu de identități noi pentru a evita explicarea criticilor şi argumentelor. Faci pur şi simplu o acuzație sau lansezi un alt atac, nu vorbeşti despre problemele reale şi nu răspunzi niciodată, pentru că în acest fel ai acorda credit punctului de vedere al adversarului.

7. Motive de interogare (îndoială). Amplifică orice fapt care ar putea sugera ideea că adversarul militează în favoarea unei alte părţi. În acest fel vei evita discutarea problemelor şi vei obliga acuzatorul să intre în defensivă.

8. Invocă autoritatea. Pretinde că eşti parte a autorității sau asociază-te ei folosind limbajul şi terminologia acesteia pentru a ilustra că eşti „cel care le ştie pe toate”. Discreditează problema fără a vorbi de fapt despre ea şi fără a demonstra de ce, sau a cita vreo sursă.

9. Fă pe prostul. Nu contează argumentele sau dovezile care se pun pe masă, important este să eviți discutarea lor sau să le discreditezi, menţionând că n-au niciun sens, nu conţin nicio probă, nu sunt de niciun interes sau sunt ilogice. Amestecă bine lucrurile pentru a obţine un efect maxim.

10. Asociază criticile adversarului cu ştirile vechi. Este un fel de derivat al argumentului „sperietoare”, un fel de investiție pentru viitor în cazul în care problema nu poate fi uşor controlată. Lucrează anticipat pentru a menține controlul. Astfel, dezinformatorul lansează un argument „sperietoare” şi lasă apoi să reiasă că se va ocupa în curând de acesta în cadrul planului alternativ (planul B). Astfel, acuzaţiile sau criticile care urmează, indiferent dacă sunt valabile sau nu, vor fi în general asociate cu cele anterioare şi considerate pur şi simplu o reluare a lor, fără a mai fi necesar să se ocupe de ele – este chiar mai bine dacă adversarul este acelaşi cu cel de la început.

11. Stabileşte un plan B şi bazează-te pe el. Utilizează o problemă minoră sau un element real şi scoate-o la „drumul mare” (fă-o publică). „Mărturiseşte” cu vigoare că ai făcut o eroare inocentă şi că adversarii tăi au profitat de această oportunitate, au amplificat-o şi dirijat-o, dându-i conotaţii care implică lucruri necinstite şi care, desigur, „nu există”. Unele persoane pot reveni mai târziu cerând cu vigoare, public, „să se pună capăt acestui nonsens”, deoarece s-a făcut deja „ceea ce trebuia făcut”. Dacă este bine realizată, această tehnică îl poate ajuta pe dezinformator să câştige simpatie şi respect pentru că a dat lucrurile în vileag şi „şi-a mărturisit” greşelile, fără a aborda însă alte probleme mult mai grave.

12. Enigmele nu au soluție. Dezinformatorul pretinde că afacerea este prea complicată pentru a fi rezolvată, scoţând în evidenţă multitudinea de persoane şi evenimente implicate. Acest lucru va face ca orice interes al altora pentru acea problemă să se piardă.

13. Logica de tip „Alice în Ţara Minunilor”. Evită să discuți despre probleme, raţionând invers sau utilizând o logică deductivă care neagă orice fapt real important.

14. Cere soluții complete. Evită să vorbeşti despre probleme, solicitând adversarilor rezolvarea completă a unui caz. Este o stratagemă care funcționează cel mai bine împreună cu problemele de la punctul 10.

15. Fă ca faptele să corespundă unor concluzii alternative. Acest lucru necesită o gândire creativă, cu excepția cazului în care cazul a fost planificat în prealabil cu un plan B.

16. Fă ca să dispară probele şi martorii. Dacă ele nu există, înseamnă că nu există o faptă, şi deci nici o problemă care să fie abordată.

17. Schimbă subiectul. Pretinde că eşti parte a autorității sau asociază-te ei folosind limbajul şi terminologia acesteia pentru a ilustra că eşti „cel care le ştie pe toate”. Discreditează problema fără a vorbi de fapt despre ea şi fără a demonstra de ce, sau a cita vreo sursă.

18. Antagonizează şi provoacă adversarii, dându-le un atac emoţional. Dacă nu poți face nimic altceva, ia-te la ceartă şi bateți joc de adversarii tăi, forţându-i să răspundă într-o manieră emoțională, ceea ce îi va face să arate ca nişte oameni proşti şi mult prea motivaţi. Nu numai că astfel vei evita să vorbeşti despre problemele importante, dar dacă răspunsul adversarului privind subiectul este emoţional, vei putea mai târziu să eviți problema concentrându-te pe: „oh, cât sunt de sensibili, cum să mă încumet a-i critica?”.

19. Ignoră dovezile prezentate şi solicită dovezi imposibile. Este probabil o variantă a regulii de „a face pe prostul”. În ciuda dovezilor care sunt prezentate de către adversar pe un forum public, susţine că probele nu sunt admisibile şi cere probe imposibil de găsit pentru adversar (ele pot exista, dar nu sunt disponibile sau sunt cunoscute ca fiind ceva uşor de distrus sau falsificat, ca o armă a crimei). Cu scopul de a evita complet discutarea problemelor, ar putea fi necesar să discreditezi în mod categoric mass-media sau cărţile, să refuzi ideea că martorii sunt acceptabili şi chiar să negi declarațiile făcute de către guvern sau alte autorități.

20. Dovezi false. Introdu cât poți de repede noi dovezi false sau indicii proiectate şi fabricate care sunt în conflict cu observațiile şi argumentele părții adverse – un instrument practic pentru a neutraliza problemele sensibile sau pentru a împiedica concluziile. Aceasta funcționează chiar mai bine pentru infracțiunile pentru care faptele nu se pot distinge de dovezile false.

21. Apelează la un juriu de acuzare, un procuror special sau alt organism autorizat de anchetă. Răstoarnă procesul în favoarea ta şi neutralizează eficient problemele sensibile fără să deschizi discuția. După ce s-au adunat dovezile şi declarațiile, trebuie să fie păstrate secrete pentru a fi bine gestionate. De exemplu, dacă eşti în cârdăşie cu procurorul, juriului i se pot refuza pur şi simplu şi toate dovezile relevante se vor sigila, făcându-le inutilizabile pentru investigații viitoare. Odată ce s-a ajuns la un verdict favorabil, problema poate fi considerată încheiată în mod oficial. În general, această tehnică este aplicată pentru a transforma vinovatul în inocent, dar poate fi utilizată şi pentru a susţine acuzaţii atunci când se înscenează ceva contra victimei.

22. Fabrică un adevăr nou. Creează propriile grupuri de experți, autori, lideri sau oameni cu influență capabili să inventeze ceva nou şi diferit prin cercetare ştiințifică, investigaţii sociale sau dovezi favorabile. În cazul în care ai neapărată nevoie să abordezi problemele, o vei face profesionist, prin persoane autorizate.

23. Distrage atenţia maselor cât se poate de mult. Dacă cele de mai sus nu funcționează, pentru a ţine oamenii departe de problemele sensibile, sau pentru a preveni o acoperire mediatică nedorită a evenimentelor, cum ar fi de exemplu procesele, creează poveşti şi mai mari (sau le tratează-le ca şi cum ar fi mari) pentru a îndepărta masele.

24. Tăcerea critică. În cazul în care metodele de mai sus nu dau rezultate, ia în considerare eliminarea din circulaţie a adversarilor prin soluții definitive cu scopul eliminării în întregime a nevoii de abordare a problemei. Acest lucru poate fi realizat prin moartea, arestarea şi detenția, şantajul, distrugerea personalității adversarilor datorită scurgerilor de informații, sau prin distrugerea lor financiară, emoţională sau provocându-le daune grave de nivel medical.

25. Dispari. Dacă eşti deţinătorul cheii secretelor sau dacă eşti supus unei presiuni prea mari şi simți că începe să devină periculos, părăseşte zona.

Notă: Prima regulă şi ultimele cinci (sau şase, în funcţie de situaţie) nu sunt, în general, direct aplicabile de către dezinformatorul tradițional. Aceste norme sunt, în general, mai des folosite direct de către dirijorii şi actorii-cheie care fac planificarea strategică a unor conspirații criminale.