Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SMURD-ul din Vâlcea, tras la garaj

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) la nivelul judeţului Vâlcea funcţionează mai mult în curtea proprie, decât pe drumurile judeţului pentru a salva vieţi omeneşti, menire pentru care a şi fost înfiinţat. De cele mai multe ori, reprezentanţii ISU, cei care gestionează serviciul la nivel judeţean, acuză defecţiuni la ambulanţele SMURD şi le ţin în garaje până fac rost de bani pentru repararea lor.

Neajunsul a ieşit în relief în ultimul timp, când numărul accidentelor rutiere grave a crescut alarmant, iar cei de la Ambulanţa Vâlcea au fost nevoiţi să apeleze mai des la colegii lor de la SMURD. Spre exemplu la accidentul de la Stupărei, unde un tânăr de 22 de ani şi-a pierdut viaţa, au plecat 3 salvări de la Ambulanţă şi o maşină SMURD de la Băile Govora. „De 2 săptămâni de zile, SMURD-ul de la Rm. Vâlcea nu funcţionează. Din câte am înţeles şi noi au probleme financiară, dar gestionează foarte prost parcul auto de care dispun. Au 6 ambulanţe, care deservesc întreg judeţul şi care ar trebui să funcţioneze la capacitate maximă, însă, în medie doar 2 – 3 sunt bune. Îmi amintesc că mai demult o ambulanţă a stat pe dreapta că nu avea un bec la girofar. Le-am dat eu, numai să ne mişcăm odată” – ne-a spus o sursă de la Ambulanţa Vâlcea, care cunoaşte garajele ambelor sisteme de urgenţă.

ISU: „Nu avem bani pentru reparaţii”

Şeful ISU, Adrian Mesescu, spune că ştie despre ce este vorba, însă deocamdată nu are bani pentru reparaţii, deci Ambulanţa stă în garaj. „Da aşa este, avem defecţiuni, însă nu şi bani să rezolvăm problema. Deocamdată e în garaj. La întrebarea noastră dacă mai putem vorbi despre SMURD Rm. Vâlcea, în condiţiile în care de 2 săptămâni, ambulanţa care deserveşte municipiul şi împrejurimile nu funcţionează, Adrian Mesescu a reacţionat. „Nu este vorba despre SMURD Rm. Vâlcea. Am 6 ambulanţe pentru întreg judeţul Vâlcea, acum, într-adevăr, una dintre ambulanţe nu funcţionează. Deocamdată e scoasă din funcţiune până când o să avem bani pentru repararea ei” – a mai precizat Mesescu.