Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Procurori, politiști, mascați și mult zgomot pentru nimic, la Laloșu

Luni, 13 septembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au efectuat percheziții la sediul primăriei si la domiciliul primarului din localitatea Laloșu, județul Vâlcea. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, primarul Ion Toma (PSD) este suspectat, de procurori, de luare de mită, deturnare de fonduri, distrugere de înscrisuri și trafic de influență. În urma percheziției făcute, de la domiciliul primarului Toma, procurorii au ridicat sumele de 16.500 de euro și 300 de milioane lei vechi, dar si bijuterii din aur.€ Nu șitiu de ce mi-au luat banii și bijuteriile, nu mi-au dat nicio explicație, procurorii. Banii i-am obținut în urma vânzării unor utilaje agricole, iar aurul este primit, cu titlul de cadou, de fiica mea, care este medic, ridicat chiar din camera ei. Este vorba de o broșă, doua brățări groase, două lănțișoare și mai multe perechi de cercei și inele, toate din aur, în total 30 de grame’ , susține primarul percheziționat. În casa sa au mai fost găsite 400 de ghiozdane și penare pe care acesta a declarat că urma să le folosească în scop electoral, mai multe kilograme de zahăr, ulei și făina, precum și cantități apreciabile de gresie, faianță și parchet. De la sediul primăriei, anchetatorii au ridicat toate procesele verbale de contravenție încheiate din anul 2000 și până în prezent, primarul Toma fiind, în prezent, la al treilea mandat, la conducerea administrației publice comunale. ‘Sunt acuzat că am distrus niște procese verbale de contravenție și că aș fi împărțit banii cu cei amendațsi. Minciuni. Eu am afișat la primărie o listă cu 300 de persoane care au amenzi de plătit, între 10 și 1.200 lei, pentru diferite contravenții, care urmează să fie executate silit. Lista este afișată de trei săptămâni, iar cei de la DNA au venit prima dată, la mine, acum două săptămâni. Nu am luat niciun ban, de la nimeni și nici nu am distrus vreun proces verbal’, a mai declarat primarul. Zavera din comuna Laloșu este mare. Localnicii l-au mai reclamat pe primar că niciuna dintre cele 90 de case construite în ultimii 10 ani în comuna nu are autorizație de construire. Pentru asta, Prefectura Vâlcea l-a amendat de două ori cu câte 3.000 de lei, dar nu s-a intrat în legalitate. La asaltul în forță asupra locuinței primarului (după cum s-a văzut la televiziunile naționale, mascații s-au cățărat pe gardul din zid, pentru că poarta era încuiată!), anchetatorii aveau informația că edilul deține ilegal mai multe arme în casă, însă mare le-a fost surpriza acestora când au constatat că pistoalele la care se făcea referire în reclamație erau de jucărie. S-au cățărat degeaba, murdărindu- și salopetele negre.€ Când au intrat în casă mascații și apoi procurorii, am fost întrebat, primul lucru, unde țin armele? Și când le-am arătat cele două pistoale negre, au sărit pe mine, să mă culce la pământ. Abia apoi au văzut că armele sunt de jucărie, dar nu și-au cerut scuze pentru comportarea brutală. Am avut o pușcă de vânătoare, dar am vândut-o de mai bine de un an și le-am arătat actele’, a mai spus primarul. După aproape zece ore de activitate, anchetatorii au încheiat percheziția și au părăsit, cam triști, e adevărat, comuna Laloșu.€ În următoarele zile, primarul urmează să fie chemat pentru audieri.’ – a declarat unul dintre procurori.€¢ Romeo POPESCU N.B. Este surprinzător cât de ușor se poate ajunge pe mâna procurorilor, dacă depune un oarecare o plângere? Unde e flagrantul în cazul primarului de la Laloșu? Ce probe materiale dețin procurorii, în afara reclamației unui năimit? Ceva e putred in Danemarca, recte în justiția română, iar parchetul pare a fi unealta statului polițienesc. Ce caută mascații la percheziții, la arestarea intelectualilor și a cetațenilor pașnici? Sunt aceștia un pericol, precum interlopiștii și mafioții binecunoscuți ( și tolerați) de organele coercitive ale statului? Populația țării este oripilată de comportamentul oficialilor ce se folosesc de polițiștii fără identitate, cuprinzând-o teama. Mascații pot lovi oameni pașnici sau nevinovați și victimele nu șitiu pe cine pot trage la răspundere. Cine poate pune capăt acestor metode de înspăimântarea justițiabililor? Vom reveni cu o amplă anchetă jurnalistică făcută la primăria Laloșu și la domiciliul primarului persecutat, în ediția noastră de joi, săptămâna aceasta. N.B. 1 – Percheziția a fost coordonată de renumitul procuror Aurel Gogoci, de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Vâlcea. N.B. 2 - Cu privire la aceast eveniment, Parchetul a emis un comunicat de presă, justificând acțiunea. Documentul de presă a fost transmis doar unor mijloace de informare locală, dovedind, prin aceasta, lipsa corectitudinii, echității și respectului pentru opinia publică, operându-se selectiv. Colegii mai „noroco și”, ne-au trimis explicația oficială a oamenilor legii, text pe care îl prezentăm și noi, pentru cititorii Vocii Vâlcii: C O M U N I C A T Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus prin rezoluția din data de 09.09.2010 începerea urmăririi penale față de TOMA ION primar al comunei Laloșu, județ Vâlcea pentru săvâr șirea infracțiunilor de distrugere de înscrisuri, luare de mită și trafic de influență prev. și ped. de art.242, art.254 și art.257 C.pen. acestea din urmă în condițiile art.5 și 6 din Legea nr.78/2000. În cursul lunii iunie 2010 mai mulți cetățeni din comuna Laloșu, județ Vâlcea au sesizat organele de urmărire penală arătând că primarul Toma Ion a pretins și a primit, în mai multe rânduri, diferite sume de bani, în schimbul cărora să fie absolviți de achitarea unor amenzi contravenționale aplicate în principal pentru încălcarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice prin nepunerea în executare și ruperea proceselor verbale de contravenție înaintate de către organele de poliție Primăriei Laloșu pentru dare în debit și executare, precum și pentru a interveni la alte instituții ale statului, din alte localități, pentru ca unii dintre cetățenii localității să nu fie obligați să achite contravaloarea unor amenzi administrative (aplicate de către procuror) sau contravenționale (aplicate de către organele de poliție). Alte detalii privind acest dosar nu pot fi comunicate în acest moment în conformitate cu art.12 alin.1 lit.e și f din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, date suplimentare urmând a fi oferite de îndată ce desfășurarea investigațiilor va permite acest lucru. 13.09.2010 PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA