Într-o noapte furtunoasă a lunii iunie, în 1944, Elena Udrea este ucisă în subsolul în care locuia cu mai multe lovituri de topor de către Florea Râmaru, tatăl lui Ion Râmaru, dovedit şi el criminal în serie în urma unei descoperiri şocante făcute abia după moartea sa. Tiza autoarei scandalului bileţelului roz „taricenist” din zilele noastre era fată în casă în cartierul Cotroceni şi întreţinea un amor cuminte şi la vedere cu un soldat.
Majoritatea crimelor din acei ani erau comise de frică, disperare şi de foame, dar aici criminalul nu luase niciun capăt de aţă de la fată, mai mult decât atât, nici din subsolurile din vecini pe care le inspectase cu grijă înainte de a se hotărî că ceea ce-şi doreşte se află la numărul 22. Nimeni nu-l auzise când forţase ferestrele, căci în noaptea aceea, cea dinspre 29 spre 30 iunie, ploaia torenţială ce căzuse neîncetat îi înmuiase paşii. Cu o seară înainte, Elena Udrea petrecuse cu iubitul ei, soldatul Gheorghe Anghelache, la un restaurant, de unde spre ora 11 se întorsese împreună cu acesta acasă. Puţin mai târziu, soldatul se înapoiase la regiment. A doua zi dimineaţă devreme, stăpânul avea s-o găsească pe Elena cu capul zdrobit, în pat.
O singură amprentă, lăsată pe pervazul cămăruţei Elenei Udrea, avea să-l urmărească mai bine de treizeci de ani pe poliţistul Constantin Ţurai: un tip excepţional ce nu putea fi întâlnit pe indexul mâinii stângi decât o dată la 3.000 de persoane. Încă patru crime au loc în Bucureştiul anului 1944 până în luna noiembrie îi întăresc poliţistului Ţurai convingerea că asasinul este unul şi acelaşi: femeile fuseseră omorâte în timpul unei ploi torenţiale, toate aveau capul zdrobit cu ceva ce părea a fi cel mai probabil un topor şi de la nici una dintre ele, deşi unele aveau bani asupra lor, criminalul nu luase un ac.
La începutul anilor ’70, când Ion Râmaru teroriza Bucureştiul, poliţistul Ţurai a fost izbit de asemănarea dintre crimele asasinului din anul 1944 şi cele ale acestuia, duse la capăt tot cu un topor, întotdeauna într-o noapte cu furtună, la adăpostul ploii, tunetelor şi trăsnetelor. Însă, era practic imposibil să fie vorba de acelaşi om: presupunând că asasinul de odinioară ar fi avut la vremea aceea între 20 şi 25 de ani, acum ar fi trebuit să aibă în jur de 50 de ani, iar această vârstă nu i-ar fi permis forţa şi agilitatea pe care o dovedea asasinul din anii ’70, ce indicau o vârstă de aproximativ 25 de ani, se înţelege din documentele de la Arhivele Naţionale.
Ion Râmaru, în vârstă de 24 de ani, este prins la începutul lunii iunie 1971 şi executat pe 23 noiembrie, în acelaşi an. Un an mai târziu, exact pe 23 noiembrie, pe masa de autopsie a Institutului de Medicină Legală se află Florea Râmaru, tatăl lui Ion Râmaru. Cauza oficială a decesului: traumatism cranian cauzat de căderea din tren. Neoficial, multă vreme s-a spus că Florea Râmaru a fost a aruncat de securitate din tren. Când îi prevalează amprentele, ca oricărui alt cadavru, în vederea unui studiu dermatoglific la care lucra, Constantin Ţurai are un şoc: amprenta indexului stâng al lui Florea Râmaru este identică cu cea a asasinului Elenei Udrea.
Scrie Constantin Ţurai în cartea sa, „Enigmele unor amprente”: „M-am întors apoi şi am privit chipul celui ai cărui ochi nu fuseseră încă acoperiţi de pleoape…”.
Când fiul său a fost arestat, Florea Râmaru era şofer de autobuz la ITB, pe liniile de noapte. Câştiga bine, spune fosta lui soţie, mama lui Ion Râmaru, patru-cinci mii de lei pe lună, şi păstrase o legătură strânsă cu fiul lui, cu care se vedea des, măcar o dată la câteva zile. Anchetatorii au aflat cu stupoare de la el, speriindu-l puţin după ce felul bizar în care vorbea cu fiul lui la anchetă le-a trezit bănuielile, cum „Ionel” îi aducea hainele pline de sânge la spălat, că ştia de fiul său că are în permanenţă la el un topor şi un cuţit sau că acesta i-a mărturisit că a jefuit o casieră de 25.000 de lei şi de cerceii de aur, dându-i cu toporul în cap. De frică să nu fie acuzat de complicitate, Florea Râmaru le-a mărturisit poliţiştilor că i-a luat banii şi i-a îngropat, căci vroia să-şi cumpere împreună cu fosta soţie o casă la Caracal, locul unde trăise până să se mute la Bucureşti, şi că cerceii casierei i-a dat ei să-i poarte. Mai spune şi că „Ionel” i-a lăsat lui spre păstrare buletinul de identitate, ca să nu-l piardă, că i-a luat acestuia o dată din camera de cămin toporul şi cuţitul, dar că şi le-a luat înapoi de la concubina lui, o ţesătoare, când el nu era acasă, sau că a bănuit că fiul lui e autorul crimelor care ţinuseră sub teroare toate femeile din Bucureşti, dar că a refuzat să creadă. Şi când a spus asta, consemnează comisarul-şef Traian Tandin în cartea sa, „Cazul Ion Râmaru”, chiar a izbucnit în plâns, copleşit de emoţie.
„E numai vina lui Florea pentru ce-a ajuns Ionel”, se văita poliţiştilor mama lui Râmaru, „e un om foarte dur şi violent. Cât am stat cu el, că aveam trei copii de crescut, aproape nu era zi de la Dumnezeu să nu mă bată, iar copiii vedeau toate scenele. Îi seamănă la caracter lui tac-su, când era mic şi se înfuria, şi Ionel dădea în mine, cu mâinile şi cu picioarele. Să-mi spuneţi de ce ceilalţi doi copii care au rămas cu mine şi i-am crescut eu şi nu el nu au luat-o pe căi greşite”. În faţa plutonului de execuţie, când fugea încercând să se ascundă de gloanţe, Ion Râmaru a strigat: „Vreau să trăiesc! Să fie adus tata, căci el este vinovat!”.
* Din expertizele psihiatrice ale lui Ion Râmaru a rezultat că „nu s-a evidențiat prezența unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul”. Specialiștii care l-au consultat au menționat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalității cu aspecte greu de înțeles. Ei au menționat „vampirismul” manifestat în cazul victimei Florica Marcu, cea căreia Râmaru i-a supt sângele din rănile pe care i le-a provocat, dar și episoadele de „canibalism”. „Mușca victimele de zonele erogene: sâni, vagin, pubis, rupând bucăți de carne care n-au mai fost găsite, constatându-se lipsa de țesut biologic. Portretul său psihologic a fost completat și cu episoade de necrofilie, manifestate prin „predilecția de a continua actul sexual și după încetarea spasmelor agonice. În unele cazuri, agresivitatea nediferențiată a continuat și după moartea victimelor.” Venită la capătul unui proces în cursul căruia până și judecătorii au fost îngroziți de faptele criminalului, condamnarea la moarte a venit aproape de la sine.
**O lună mai târziu după ce este ucisă Elena Udrea, în noaptea de 23 iulie, pe la ora 2, pe o ploaie cu găleata, e atacată pe la spate cu un topor în drum spre casă pe Calea Rahovei muncitoarea Maria Ionescu. Nu s-au găsit amprente la faţa locului, dar modul de operare îl face pe poliţistul Ţurai să se gândescă la asasinul Elenei Udrea. În dimineaţa zilei de 13 septembrie, chemat să examineze cadavrul frumoasei coafeze Elena Locusteanu, zisă Julieta, în vârstă de numai 17 ani, descoperit mutilat în subsolul în care locuia, după o noapte cu o furtună îngrozitoare poliţistul Ţurai dă peste o amprentă extrem de asemănătoare cu cea prevalată în cazul Elenei Udrea. Nu chiar aceeaşi, întrucât este a unei mâini drepte, dar asemănarea izbitoare îl duce imediat cu gândul la Elena Udrea.
***Pe 12 noiembrie, la prima oră, laboratorul de criminalistică este anunţat că o tânără de 20 de ani, Rozalia Coroiu, a fost ucisă cu o noapte în urmă, în timpul furtunii, pe terenul viran din Splaiul Independenţei, colţ cu strada Ştirbei Vodă. Urmele arată că fata a fost târâtă până în spatele arenei Venus de un bărbat de înălţime mijlocie, 1, 74, încălţat cel mai probabil cu bocanci militari măsura 42-43. Deşi avea 200 de lei în haină, asasinul ei nu s-a atins de bani.
**** Câteva zile mai târziu, în noaptea dinspre 16 spre 17 noiembrie, este ucisă în subsolul în care locuia, de pe strada Nouă, în cartierul Ghencea, Maria Vizitiu. Criminalul intrase tot pe fereastră, după ce, au descoperit poliţiştii, cercetase şi subsolurile din vecini până să se hotărască că pe Maria Vizitiu o vroia. Nici de la ea nu a luat nimic, mai puţin un cocoş dintr-un coteţ aflat lângă fereastră, căruia înainte de a pleca îi smulsese capul.