Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DOCUMENT EXCLUSIV: CAS Vâlcea a declanşat JIHADUL la Spitalul Judeţean!

Gata, s-a terminat! Preşedintele CAS Vâlcea, Alin Voiculeţ, este decis să-i determine pe cei de la Spitalul Judeţean Vâlcea să respecte contractul pe care l-au semnat pentru că pacienţii se află la mijloc. Dezideratul preşedintelui CAS Vâlcea este ca de la 1 iulie 2015 niciun pacient să nu-şi mai cumpere medicamentele. Sau dacă o face, să-şi primească banii înapoi!
„Conducerea CAS, având în vedere toate reglementările legale – contractul cadru, normele de aplicare ale contractului pentru anul 2015, toată legislaţia care guvernează sistemul asigurărilor de sănătate din România, îşi doreşte cu maximă celeritate ca de la 1 iulie 2015 toţi asiguraţii din judeţul Vâlcea să beneficieze de servicii medicale gratuite în cadrul spitalului Judeţean Vâlcea”.

Alt control, aceleaşi probleme!

O nouă verificare la Spitalul Judeţean Vâlcea din partea Corpului de Control al CAS Vâlcea, care a avut loc în luna aprilie 2015, scoate la iveală amănunte îngrijorătoare. Deşi au primit o amendă de peste 1,7 miliarde lei vechi, la Spitalul Judeţean continuă practicile vechi, fără niciun pic de jenă. Redăm din procesul verbal de constatare al CAS Vâlcea din data de 28 mai a.c. „Perioada controlată 18.05 – 22.05.2015; Documente şi operaţiuni controlate: balanţa de medicamente pe perioada 01.01.2015 – 19.05.2015 întocmită la farmacia nr. 1 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, listă de medicamente obligatorie depusă la CAS Vâlcea, condicile medicale ale secţiilor, F.O.G.G. – foi de observaţie clinice generale ale bolnavilor, protocoale terapeutice.
În perioada de desfăşurare a controlului şi pentru perioada verificată conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost asigurată de ec. Mihăiţa Creţulescu – manager spital şi dr. George Brânzan, director medical.

(…)

Constatări:

„se înscriu numeroase medicamente, în condicile de medicamente, care nu se regăsesc în lista de medicamente – lista obligatorie depusă la CAS Vâlcea, la dosarul de contractare pentru anul 2015, dar nici nu s-au eliberat din farmacia nr. 1 a spitalului, în balanţă ele neexistând ca poziţie”. (…)
Se înscriu medicamente, în condicile de medicamente, care se regăsesc în lista de medicamente depusă la CAS Vâlcea, dar care, nu s-au eliberat din farmacia nr. 1 a spitalului. (…)
Se înscriu medicamente, în condicile de medicamente, care se regăsesc sau nu în lista de medicamente depusă la CAS Vâlcea, dar care, deşi există stoc în balanţă, nu s-au eliberat din farmacia nr. 1 a spitalului, motivul fiind acela că sunt considerate medicamente strategice pentru care trebuie să existe în permanenţă stoc în farmacie. (…)
Din verificarea prin sondaj a foilor de observaţie clinică generală s-a constatat că există înscrise în acestea medicamente utilizate în tratamentul bolnavilor şi neeliberate din farmacia nr. 1 a spitalului”.
Constatări sunt mai multe, însă se pare că şefii de la Spitalul Judeţean Vâlcea nu au înţeles nimic din amenda primită anterior, la spital continuându-se cu aceleaşi practici ilegale şi imorale.
„Noi am stabilit un termen de implementare a măsurilor impuse de corpul de control al CAS Vâlcea, în urma controlului, între 20 – 25 iunie şi dacă nici în acel moment nu vor fi respectate, vom aplica sancţiuni aspre. Deocamdată, am dat doar aplicarea măsurilor, însă urmează amenzi de 3 % din valoarea contractului pe luna în curs, ceea ce înseamnă din nou 175.000 RON sau chiar mai mult. Ne dorim ca toţi pacienţii să beneficieze de medicamente gratuite pe perioada internării, pentru că aşa este legal.
Avem un contract, semnat de ambele părţi, şi aşa cum CAS îşi respectă partea sa de înţelegere, acelaşi lucru trebuie să facă şi Spitalul Judeţean. Dacă Spitalul nu-şi va îndeplini obligaţiile contractuale, va suporta rigorile legii, şi implicit, sancţiunile”, precizează preşedintele CAS Vâlcea, Alin Voiculeţ.

3.425 de pacienţi internaţi în luna aprilie 2015

„Toate explicaţiile conducerii Spitalului Judeţean duc spre direcţia că se internează foarte mulţi pacienţi faţă de câţi decontează CAS Vâlcea. Într-adevăr, în luna aprilie, pe secţiile Spitalului Judeţean de acuţi au fost internaţi 3.425 de pacienţi, din care CAS Vâlcea a decontat 2.860, rezultând o diferenţă de peste 500 de bolnavi care nu sunt cuprinşi în contractul cu CAS.
Şi la controlul din februarie şi la cel din aprilie am rugat Spitalul judeţean să stabilească criteriile de prioritizare a pacienţilor. Din cei 3.425 de pacienţi, 2.000 au fost internaţi cu menţiunea de urgenţă, dar restul de 1.425 de pacienţi au fost internaţi cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Dacă ar exista un management bun din partea conducerii spitalului şi cu concursul tuturor şefilor de secţie se pot găsi soluţii pentru a se putea încadra în bugetul decontat de CAS”.

„Este un management defectuos”

Alin Voiculeţ este decis să arate toleranţă zero faţă de reprezentanţii Spitalului Judeţean Vâlcea. Acesta consideră că toate problemele pleacă de la managementul defectuos din ultimii ani, dar şi din cauza faptului că de mai bine de 6 luni de zile spitalul are o conducere interimară.
„Din punctul meu de vedere, al unuia care lucrează de 17 ani la CAS Vâlcea, ştiu foarte bine ce se petrece la Spitalul Judeţean Vâlcea. Acolo este un management defectuos, în acest moment mai este şi vid de putere, deoarece spitalul are o conducere interimară. Este bătaie de joc ce se întâmplă acolo! Spitalul Judeţean are, începând cu luna mai, un buget mai mare şi trebuie să fie în stare să asigure bolnavilor servicii medicale gratuite.
Momentul T0 la Spitalul Judeţean Vâlcea va fi atunci când managerul desemnat în urma concursului îşi va lua postul în primire. Am înţeles că pe 15 iunie este concursul şi totul va pleca de la acel om care trebuie să pună lucrurile la punct. Dacă nu, s-a terminat! Nu mai sunt dispus să fac niciun compromis în detrimentul pacienţilor”, spune Alin Voiculeţ.

Pacienţii au dreptul la servicii medicale GRATUITE

Deşi există o lege care prevede că pacienţii îşi pot recupera banii pe medicamentele cumpărate, la Spitalul Judeţean Vâlcea nimeni nu este interesat să le comunice pacienţilor drepturile lor. Totul se petrece într-o mare bătaie de joc, iar dezinteresul pentru pacient este evident.
„Pacientul trebuie că ştie că în momentul în care se internează şi atunci spitalul nu are medicamentele de care el are nevoie aprovizionate în farmacia spitalului, toţi medicii şefi de secţie trebuie să respecte următoarea metodologie: pacientul primeşte o reţetă cu parafa medicului curant, cu parafa medicului şef de secţie, pacientul se poate duce la o farmacie, îşi cumpără cu bani proprii medicamentele, se întoarce în spital cu factura şi chitanţa de la farmacie, iar la externare depune la registratura spitalului judeţean Vâlcea copii după documentele de plată pentru a-şi recupera banii.
Metodologia Spitalului Judeţean Vâlcea, care este din 2008, vizavi de această chestiune este o bătaie de joc la adresa pacienţilor. În comparaţie cu metodologia de la Timişoara, la Vâlcea chiar îşi bat joc. La Timişoara au şi un formular pe care pacientul trebuie să-l completeze. La Vâlcea, au mâzgălit o foaie A4, pe care au ţinut-o prin sertare, nimeni nu ştie de ea, nu se aplică, oamenii vin, se internează primesc bileţele neparafate, de cele mai multe ori, completate de asistentele medicale şi se duc şi îşi cumpără medicamentele pentru că nu au venit la distracţie în spital, ci ca să se trateze. Aşadar, pentru rambursare nicio procedură nu se respectă în cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea, în condiţiile în care scrie negru pe alb în contractul cadru dintre CAS şi Spital că trebuie să li se ramburseze banii pacienţilor care şi-au cumpărat cu bani proprii medicamente.”, a mai adăugat Alin Voiculeţ.