Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Canibalul a mancat fătăciunea victimei sale

În iarna anului 1970, Bucureştiul a fost zguduit de un lanț de violuri şi crime petrecute în circumstanțe oribile. Femeile care au cazut victime criminalului erau lovite in cap si apoi violate. Cateva din victime au avut totuşi norocul de a scăpa cu viață. Una din ele, Gheorghița Popa a fost ucisă, după ce a fost lovită de cinci ori în cap cu o bară metalică victima a fost înjunghiată de 48 de ori în cele mai diverse zone ale corpului. Apoi, moartă fiind, femeia a fost violată. Și, de parcă toate astea n-ar fi fost deajuns, criminalul s-a dedat la un veritabil ritual de canibalism: i-a sfârtecat cu dinții zona genitală, din care a smuls şi a mâncat bucăți din carnea în care mai plusau ultimele semne de viață. Actul de antropofagie la care se dedase ucigaşul era atât de greu de înțeles încât, inițial, bucureştenii n-au crezut că ar fi putut fi comis de un român de al nostru. Motiv pentru care, puțin a lipsit ca nişte studenți africani, bănuiți de canibalism, să fie pur şi simplu linşați. Criminalul cannibal s-a dovedit a fi Ion Râmaru, student în anul III la Medicina veterinară. Din expertizele psihiatrice ale lui Ion Râmaru a rezultat că „nu s-a evidențiat prezența unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul”. Specialiştii care l-au consultat au menționat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalității cu aspecte greu de înțeles. Ei au menționat „vampirismul” manifestat în cazul victimei Florica Marcu, cea căreia Râmaru i-a supt sângele din rănile pe care i le-a provocat, dar şi episoadele de „canibalism”. „Muşca victimele de zonele erogene: sâni, vagin, pubis, rupând bucăți de carne care n-au mai fost găsite, constatându-se lipsa de țesut biologic. Portretul său psihologic a fost completat şi cu episoade de necrofilie, manifestate prin „predilecția de a continua actul sexual şi după încetarea spasmelor agonice. În unele cazuri, agresivitatea nediferențiată a continuat şi după moartea victimelor.” Venită la capătul unui proces în cursul căruia până şi judecătorii au fost îngroziți de faptele criminalului, condamnarea la moarte a venit aproape de la sine.

În noaptea de 22/23 noiembrie 1970, Olga Baraitaru a fost violată după ce, anterior fusese lovită în cap cu o bară metalică. Anul următor, în nopțile de 15/16 februarie şi 17/18 februarie 1971 Gheorghița Sfetcu şi Elisabeta Florea au fost victimele unor tentative de omor, din care au avut totuşi norocul de a scăpa cu viață. Noroc pe care nu l-au mai avut şi următoarele victime. În noaptea de 4/5 martie 1971, Fănica Ilie a fost ucisă şi apoi violată, iar cadavrul a şi fost jefuit de câteva obiecte personale. O lună mai târziu, asasinul a lovit din nou: Gheorghița Popa a fost ucisă în noaptea de 8/9 aprilie 1971. De astă dată crima a fost cu adevărat oribilă: după ce a fost lovită de cinci ori în cap cu o bară metalică victima a fost înjunghiată de 48 de ori în cele mai diverse zone ale corpului. Apoi, moartă fiind, femeia a fost violată. Și, de parcă toate astea n-ar fi fost deajuns, criminalul s-a dedat la un veritabil ritual de canibalism: i-a sfârtecat cu dinții zona genitală, din care a smuls şi a mâncat bucăți din carnea în care mai plusau ultimele semne de viață. Până atunci, secretomania specifică regimului comunist reuşise să țină crimele departe de atenția publică. Vălul de taină s-a spulberat după acest episod cumplit. Mai mult decât atât, actul de antropofagie la care se dedase ucigaşul era atât de greu de înțeles încât, inițial, bucureştenii n-au crezut că ar fi putut fi comis de un român de al nostru. Motiv pentru care, puțin a lipsit ca nişte studenți africani, bănuiți de canibalism, să fie pur şi simplu linşați. Apoi, după încă o lună, în noaptea de 1/2 mai 1971, criminalul a lovit din nou. De astă dată a fost vorba de o tentativă de viol, căreia i-a căzut victimă tânăra Stana Sărăcin, salvată de apariția unui om în zona comiterii faptei. De parcă n-ar fi fost în stare să accepte eşecul, ucigaşul a atacat din nou, în foarte scurt timp. Victimă a fost Mihaela Ursu, asistent universitar, ucisă în noaptea de 4/5 mai 1971. Pus pe fugă de apariția neaşteptată a unui trecător, criminalul n-a mai apucat să o şi violeze. Frustrat parcă de eşec, ucigaşul a pornit rapid în căutarea unei alte victime. Pe care a şi găsit-o, după doar două ore, în persoana Mariei Iordache. Simțindu-se în pericol, femeia a rupt-o la fugă iar salvarea ei a fost că agresorul a scăpat din mână bara de fier cu care a încercat să o lovească în cap. Au mai urmat două tentative de omor, ambele în noaptea de 6/7 mai, dar victimele, Viorica Tatu şi Elena Buluci au avut noroc şi au scăpat cu viață. Bineînțeles că în tot acest timp, Miliția n-a stat cu mâinile în sân. Dar odiosul criminal, protejat parcă de un noroc chior, reuşea să scape în ultima clipă. În scurt timp, anchetatorii şi-au dat seama că, indiferent cât de deosebite păreau ele, crimele aveau nişte elemente comune. Ucigaşul ataca doar la ore târzii, în nopți în care condițiile meteo erau deosebit de grele: furtună cu rafale de vânt în sezonul cald ori viscol în cazul crimelor comise iarna. Îşi neutraliza victimele lovindu-le cam cu aceleaşi arme: un topor mic, o bară de fier sau un ciocan. După asasinat urma tentativa de viol, dusă până la capăt în câteva cazuri. Ceea ce adăuga o notă terifiantă acestor crime era faptul că, ori de câte ori avea ocazia, asasinul se deda la acte de canibalism, smulgând şi apoi mâncând bucăți de carne din corpul victimelor proaspăt ucise.

Din expertizele psihiatrice ale lui Ion Râmaru a rezultat că „nu s-a evidențiat prezența unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul”. Specialiştii care l-au consultat au menționat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalității cu aspecte greu de înțeles. Ei au menționat „vampirismul” manifestat în cazul victimei Florica Marcu, cea căreia Râmaru i-a supt sângele din rănile pe care i le-a provocat, dar şi episoadele de „canibalism”. „Muşca victimele de zonele erogene: sâni, vagin, pubis, rupând bucăți de carne care n-au mai fost găsite, constatându-se lipsa de țesut biologic. Portretul său psihologic a fost completat şi cu episoade de necrofilie, manifestate prin „predilecția de a continua actul sexual şi după încetarea spasmelor agonice. În unele cazuri, agresivitatea nediferențiată a continuat şi după moartea victimelor.” Venită la capătul unui proces în cursul căruia până şi judecătorii au fost îngroziți de faptele criminalului, condamnarea la moarte a venit aproape de la sine.