Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„AFACEREA ŞATRA” din şcoli, pe mâna judecătorilor vâlceni

În anul 2012, peste 10 miliarde de lei vechi au fost „prăpădite” pe materiale pentru PSI, materiale ce au fost distribuite la 15 şcoli din municipiul Râmnicu Vâlcea de o şatră de romi din Potcoava. Afacerea a fost una extrem de dubioasă, fapt care i-au determinat pe primarul de atunci al Râmnicului, Emilian Frâncu, şi viceprimarul Ion Gigi Matei să le facă o plângere penală mai multor inspectori şcolari ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Plângerea penală a ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care în luna august a anului 2014 au decis să dea rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale. Sigur, soluţia procurorilor a fost contestată în instanţă, iar de atunci şi până în prezent se judecă aproape lună de lună, iar pronunţarea se tot amână.

Directorii, păcăliţi cu sute de milioane de lei vechi

Întreaga poveste cu iz penal a pornit de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, acolo unde romii afacerişti din Potcoava, prin firma SC GRAF OPTIMUS SRL PRIME OLT, au dus oferte pentru materiale PSI spunând că doresc să le livreze gratuit către anumite şcoli din municipiu, avându-le, după cu au afirmat, de mult timp, pe stoc nevandabil. Ideea le-a surâs mai marilor de la ISJ Vâlcea, care au desemnat doi inspectori, Ion Oprea şi Ovidiu Popa, ce aveau menirea de a-i însoţi pe furnizori în demersul lor de a distribui materialele către şcolile din Râmnic. Şi astfel, inspectorii şi afaceriştii au mers la 15 unităţi de învăţământ din Râmnicu Vâlcea, spunându-le directorilor că materialele sunt oferite, cu titlu gratuit, de Primăria Râmnicului şi Inspectoratul Şcolar.
Directorii au crezut tot ce le-au îndrugat inspectorii şi romii, semnând avizele de însoţire a mărfii. Abia după două săptămâni, când au sosit prin poştă facturile de sute de milioane lei vechi, au înţeles că au fost păcăliţi. Printre şcolile care au picat în „plasa” afaceriştilor se numără:. Şcoala Gen. I. Gh. Duca – 72.825,20 lei; Şcoala Gen. Nr. 4 – 71.337,20 lei; Şcoala Gen. Nr. 5 – 71.337, 20 lei; Şcoala Gen. Nr. 10 – 71.337, 20 lei; Şcoala Take Ionescu – 73.904 lei; Grup Şcolar Henri Coandă – 72.825,20 lei; CNI Matei Basarab – 72.825,20 lei; Colegiul Economic – 71.337,20 lei; Colegiul Tehnic Forestier – 72.825,20 lei; Grup Şcolar Pleşoianu – 71.337,20 lei; Grup Şcolar Antim Ivireanu – 71.337,20 lei; Seminarul Teologic – 71.337,20 lei; Colegiul Mircea cel Bătrân – 71.337,20 lei; Colegiul Alexandru Lahovari – 73.904 lei şi Liceul de Artă – 73.904 lei.

NUP de 10 miliarde lei vechi gaură în buget

Aşa cum spuneam, când a fost constatată fapta, prima plângerea penală a fost făcută de Primăria Râmnicului. Printre cei acuzaţi se numără inspectorul şcolar general de atunci al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Florin Smeureanu, inspectorii şcolari Ion Oprea şi Ovidiu Popa, dar şi romii afacerişti George Mihai, Istrate Mihai şi Lucian Mihai.
Cât despre şcolile care s-au constituit parte vătămată şi ale căror directori au depus plângeri penale împotriva celor şase suspecţi, doar opt au ales calea justiţiei, acestea fiind Şcoala gimnazială nr. 2 I.G.Duca, Şcoala gimnazială nr. 5, Şcoala gimnazială nr. 4, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, Colegiul Tehnic Forestier şi Liceul de Arte Victor Giuleanu.
Deşi gaura în bugetele şcolile din municipiu este de peste 10 miliarde de lei vechi, procurorii au decis anul trecut să dea neînceperea urmăririi penale în acest caz, iar vinovaţii să scape fără nicio sancţiune. Rezoluţia procurorilor a fost atacată în instanţă şi se judecă chiar şi în această perioadă, pentru că dosarul a fost amânat în nenumărate rânduri, ultima amânare fiind miercuri, 11 februarie 2015, pentru data de 25 februarie 2015.