Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adevărul despre cazul Mircea Băsescu (II)

Să ne înţelegem: nu susţinem că Mircea Băsescu nu a greşit atunci când a acceptat să intre în povestea dintre Marian Căpăţână şi familia lui Bercea Mondial. Aceasta este o speţă aflată pe masa judecătorilor, despre care vom oferi amănunte în curând, pentru că lucrurile nu sunt ce par a fi. Dar e prea devreme acum să vorbim despre asta. • Andrei BACALU
Trei scandaluri bazate pe interceptări telefonice au zguduit şi zguduie în acest moment viaţa politică din trei importante ţări NATO: s-a întâmplat în Turcia şi în Polonia, se întâmplă acum în România. Specialiştii în politica externă, dar şi mulţi analişti străini, susţin că e aproape evidentă implicarea Rusiei în detonarea acestor bombe de presă. Nu putem asista pasiv, fără reacţie, la un joc murdar făcut de ruşi în România, prin oamenii lor de influenţă precum Pavel Abraham, cu sprijinul trustului de presă patronat de Voiculescu. Prezenţa lui Dughin în România, tocmai într-un astfel de context, spune multe. Aşa cum multe a spus şi în 2007, şi în 2012, la vremea suspendării lui Traian Băsescu, prezenţa în România a unui alt emisar al Kremlinului, consilierul lui Putin Alexander Kondyakov, mason de rang înalt care a fost primit în 2007 chiar la Palatul Victoria, în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu, iar în 2012 a aterizat la Bucureşti în plin scandal al suspendării lui Băsescu. Nu se cunosc detalii despre „sursa” care a difuzat aceste înregistrări în Turcia şi în Polonia, dar o Românie întreagă asistă la circul mediatic orchestrat pe Antena 3, de Voiculescu, având ca dirijor personajul numit Pavel Abraham, avocatul lui Bercea Mondialul. El este cel care a dozat şi a supravegheat difuzarea filmărilor făcute de familia lui Bercea în biroul lui Mircea Băsescu. El este cel care, odată devenit avocat al lui Bercea Mondial, i-a convins să pună la dispoziţia Antenei 3 aceste filmări, dar într-o variantă montată, din care să rezulte că Mircea Băsescu şi-a traficat contra-cost influenţa pe lângă Preşedinte, pentru a-l scoate pe Bercea basma curată. E acelaşi Pavel Abraham a cărui semnătură o regăsim pe diplomele de excelenţă acordate unor înalţi oficiali din Ambasada Rusiei la Bucureşti. E acelaşi Pavel Abraham, absolvent al Şcolii de Ofiţeri de la Băneasa înainte de ’89, miliţian-securist demascat acum ceva timp de Miliţia Spirituală, un ONG pasionat să caute prin biografiile neromanţate ale unor personaje publice. Şi, desigur, e acelaşi Pavel Abraham, „coleg” cu Dan Voiculescu în solda Securităţii… Rusia nu este străină de scandalurile de presă care au izbucnit în această perioadă în trei importante ţări NATO: Turcia, Polonia şi România.

Pavel Abraham, avocatul clanului Bercea şi cel care a dat Antenei 3 înregistrările care au condus la arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu, este unul dintre cei care, alături de Mircea Dogaru, au semnat diplome de excelenţă acordate unor înalţi oficiali din Ambasada Rusiei la Bucureşti şi au felicitat Federaţia Rusă pentru anexarea Crimeii. Un alt consilier al lui Vladimir Putin, Alexander Kondyakov, a fost prezent în România şi în 2007, şi în 2012, de fiecare dată când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al României. Toate clanurile de interlopi sunt interconectate cu mafia din politica fără frontiere de partid, cu majoritatea de 344 de parlamentari penali, şi au legătură directă cu Rusia şi cu KGB. Toată această acţiune concertată împotriva României are legătură directă cu implicarea Rusiei în Ucraina. Mai mult decât atât, sunt convins că Rusia şi-a activat toate reţelele de spionaj din toate ţările foste comuniste, unde încearcă acţiuni relativ similare cu cea din România.

Oare în ce ţară parlamentarii se sustrag justiţie? Oare în ce ţară parlamentarii primesc cu urale şi aplauze puşcăriaşii? Oare în ce ţară parlamentul votează penali în guvern? Oare în ce ţară parlamentarii îşi trimit rudele să voteze în locul lor? Oare în ce ţară parlamentul este criticat de raportul comisiei către PE şi consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare? Oare în ce ţară parlamentarii rămân în parlament chiar şi atunci când nu mai au mandate? Într-o astfel de ţară credeţi că opinia Parlamentului mai reprezintă ceva? Clanul mafiot Bercea Mondialu a existat încă de pe timpul lui Năstase şi nimeni la acea dată nu a avut curajul să-i cerceteze fărădelegile făcute, deoarece în perioada de tristă amintire Justiţia era subordonată 100% PSD-ului. Acum parlamentarii pesedişti sunt revoltaţi şi pe Justiţie dar şi pe şeful statului pe motiv că prietenul lor Bercea Mondialu stă la puşcărie. Penalii au făcut front comun în jurul clanului Bercea, deoarece şi ei au afacerile în afara legii, chiar conexiuni, o să vedeţi! ANI a intrat în acţiune, DNA la fel, o să vedeţi că bietul frate n-o să fie aşa de vinovat, mai degrabă folosit, atras în capcană de „şefii” lui Abraham, Ponta şi Voiculescu, toţi sub talpa unor „servicii” pentru a da în Preşedinte, dar iată că nu le-a ieşit planul. Deocamdată Antena 3 a reuşit să manipuleze, dar cum ştiţi şi voi, minciuna are picioare scurte, adevărul va triumfa. Justiţia nu va putea fi confiscată de PSD, Voiculescu.

„Oculţii” din spatele arestării

Arestarea fratelui preşedintelui României zguduie din temelii încrederea în democraţia din ţara noastră şi în guvernarea pesedistă. Se vede de la o poştă că este o lucrătură miliţienească… Varanistă… Cine crede că ţiganii semi-analfabeţi folosesc tehnica de înregistrare specială fără instruire şi răspund ziariştilor cu vorbele cuplului Mircea Badea – Gâdea, este naiv. Dar asta nu scuză tâmpenia lui Mircea Băsescu. În spatele acţiunilor care au dus la arestarea lui Mircea Băsescu se află şeful DGIPI (cunoscută ca Doi şi un sfert) Gelu Oltean. Dar cel care controlează jocul este nimeni altul decât Virgil Ardelean, celebrul Vulpea. Acesta şi-a făcut o super-reţea, un serviciu de informaţii paralel, care cuprinde şefi din DGIPI, DIICOT, Spălarea Banilor… Şi alţii la fel de grei din sistem, care, finanţaţi de Ion Ţiriac, îşi duc planul de a pune mâna pe toate butoanele României la capăt. În plan, Ponta este doar unealta. Cunoscătorii susţin că în înregistrările discuţiilor lui Mircea Băsescu cu membrii clanului Bercea Mondialu se observă uşor că romii folosesc „discursul” lui Gelu Oltean. Bercea Mondialu este creaţia UM 0215 („Doi ş’un sfert”), DGIPI, sau DIPI, cum se numeşte în prezent. Mai precis, creaţia unuia dintre primii şefi ai serviciului secret: Viorel Tache. Susnumitul a condus această instituţie în 1990. Era mason şi implicat în afaceri în zona Drăgăneşti-Olt, unde achiziţiona societăţi de stat, pe care le vindea la fier vechi. Viorel Tache este cel care l-a descoperit pe Sandu Anghel (Bercea Mondialu), un rom fără şcoală, pe care l-a pus să se ocupe la vedere de afacerile sale cu fier vechi. Din acel moment, Bercea Mondial a aparţinut sferelor corupte din serviciile secrete, aflate în strânsă legătură cu clanurile interlope, pe care le-au folosit pentru interese politico-economice, în loc să le supravegheze şi să le destructureze.

Securistul avocat

O perioadă, şef la „Doi ş’un sfert” a fost Pavel Abraham, actualul avocat al lui Bercea Mondial, omul care a depus la dosar înregistrările incriminatoare la adresa lui Mircea Băsescu. În vremea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, Abraham a condus Poliţia Română, deci şi DGIPI. La acea vreme se ştia ce hram poartă Bercea Mondialu. După cum a anunţat George Maior, SRI a informat, încă din 2001, în legătură cu pericolul pe care-l reprezenta clanul Bercea. Era protejat însă de Mafia PSD-istă. Serviciul secret al Internelor a fost foarte puternic, în special când PSD s-a aflat la guvernare. Aşa s-a întâmplat şi între 2008-2009. „Doi ş’un sfert” era atunci la dispoziţia reţelei de corupţie patronate de generalul Mitică Iliescu şi Cătălin Voicu şi făcea poliţie politică în beneficiul acestora, lucru recunoscut ulterior de Vasile Blaga, fost ministru de Interne. Pe atunci, Marian Vanghelie primea de la acest serviciu secret, pe care-l botezase ironic „Moş Crăciun”, informaţii despre adversarii politici, în timp ce stătea „pe o bancă în Cişmigiu”. Tot în acea vreme, Cătălin Voicu îi spunea lui Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, că are „câte o hârtie din trecutul fiecăruia”. Iată un pasaj relevant din stenogramele din dosarul Voicu: „I-am ţinut pe loc şi i-am făcut fideli. Şi unii dintre ei chiar dacă-s ofiţeri SRI, mai erau pe state şi la SIE. Şi toate astea erau la generalu’ Iliescu (Dumitru Iliescu – n.red.), eu eram în departament de lucru… Un om ţi-e loial dacă are un motiv. L-ai ajutat, ai făcut, da? Dar în momentul când mai ai un motiv suplimentar, foiţa, două motive sunt mai puternice ca un motiv, colegule!”.

Gruparea Mitică Iliescu – Cătălin Voicu

L-a moştenit reţeaua pe Bercea Mondialu? Foarte posibil. Între 2008 şi 2009, gruparea Mitică Iliescu- Cătălin Voicu a încercat din răsputeri să se infiltreze în instituţiile statului, pentru a-şi consolida puterea. Cătălin Voicu voia să ajungă ministru de Interne. Războiul acesta s-a soldat cu demisia lui Liviu Dragnea, propus de PSD la Interne, şi l-a făcut pe Gabriel Oprea să declare public că s-a opus aducerii Mafiei în Guvern. O contribuţie la anihilarea reţelei Iliescu – Voicu a avut-o preşedintele Traian Băsescu, ajutat de SRI. A vrut reţeaua să se răzbune infiltrându-l pe Bercea Mondialu în anturajul şefului statului? O întrebare – cheie a acestui scandal. Este posibil ca primul moment să se fi consumat în septembrie 2009, când Bercea Mondialu a fost la Festivalul Romilor de la Costeşti şi i-a dăruit Mariei Băsescu celebrul bănuţ de aur. Scandalul în care este implicat Mircea Băsescu poartă amprenta reţelei Iliescu- Voicu. Procurorii, în rechizitoriul lor, notează că familia Bercea a dat banii lui Marian Căpăţână, care promisese că-i va remite lui Mircea Băsescu, pentru a obţine eliberarea lui Bercea Mondialu. Banii nu au ajuns însă la Mircea Băsescu, fiind folosiţi de Marian Căpăţână pentru a cumpăra societatea Aversa, lucru recunoscut chiar de către Florin Anghel.

N.B.: Există semnale din Justiţie că vor cădea şi alte capete. Tare mi-e teamă că aşa va fi, pentru că îmi amintesc cu fiori ce ne spunea vice-premierul Rusiei, Rogozin, ceva de genul „o să vă arătăm în curand cine sunteţi şi cu ce vă ocupaţi!”. Şi, în mod sigur, se referea şi la Ponta! (va urma)