1

Viitorul Dăeşti, un nou gest nobil, pentru un tânăr cu distrofie musculară progresivă, din Creţeni

Viitorul Dăeşti încearcă să devină un club de referinţă în fotbalul naţional. Anul trecut s-a luptat până în ultima clipă pentru promovarea în eşalonul secund. Noul sezon îl porneşte cu aceleaşi gânduri, de a face pasul către Liga a II-a. În afara activităţii sportive, jucătorii, oficialii, suporterii şi sponsorii clubului încearcă să ofere exemple demne de urmat şi în alte direcţii. După ce au pus mână de la mână şi au ajutat un suporter cu probleme locomotorii, oferindu-i acestuia un cărucior nou, pentru a-i facilita deplasarea, dar şi diverse produse disponibile în magazinul online al clubului, dăeştenii au venit în sprijinul unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Creţeni, care suferă de distrofie musculară progresivă Duchenne încă de la vârsta de 10 ani. Este ţintuit la pat. Primarul din localitate, Constantin Catrina, a încercat să-i ofere ajutor, însă nevoile acestuia sunt constante şi e nevoie de implicare din partea tuturor. Viitorul Dăeşti a răspuns solicitărilor şi a făcut un nou gest nobil, de această dată pentru Adrian Ghidan. Suporterii au strâns bani şi au achiziţionat panouri solare, pentru încălzirea locuinţei acestuia, în anotimpul rece, dar şi alimente, lenjerii. În plus i-au oferit echipamente cu însemnele echipei, o eşarfă şi un tablou care să-i amintească de Viitorul Dăeşti. Jucătorii, fiind în cantonament, nu s-au putut deplasa la Creţeni, dar a făcut-o primarul George Popolan şi liderul galeriei din Dăeşti, Claudiu Copoeru, care i-au oferit cele necesare tânărului aflat în suferinţă. Dăeştenii au transmis că, în limita posibilităţilor, vor încerca să mai repete astfel de gesturi pe viitor, în speranţa că şi alţii le vor urma exemplul.

”Mulţumim din suflet suporterilor Clubului Sportiv Viitorul Dăeşti pentru ajutorul acordat lui Adrian, băiatul care ne învaţă să zâmbim tot timpul, în ciuda faptului că suferă de o boală foarte gravă, distrofie musculară progresivă Duchenne! Cele două panouri radiante donate lui Adrian îi vor oferi o temperatură constantă (de 22 grade Celsius) pe toată perioada anotimpului rece. (Încalzirea cu infrarosu amelioreaza simptomele persoanelor cu probleme respiratorii. Radiatia infrarosu inbunatateste circulatia sanguina. Nu consuma oxigen. Nu produc curenti de aer in incapare, care sa antreneze praful. Nu usuca aerul.) Vizita făcută astăzi de reprezentanţii clubului dumneavoastră l-au făcut pe Adrian foarte fericit. S-a bucurat imens de cele trei tricouri şi fularul cu însemnele clubului, dăruite din inimă de suporterii dumneavoastră. Adrian mulţumeşte, de asemenea şi consăteanului nostru Ștefan(Fane) Buică, care deşi locuieşte în Italia de mulţi ani nu l-a uitat, şi i-a acordat un important sprijin financiar! Adrian vă doreşte sănătate şi mult succes în tot ceea ce întreprindeţi!”, a transmis primarul Constantin Catrina, cu privire la acţiune umanitară din această săptămână. Felicitări, tuturor!