Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Mircia Gutău a primit Premiul de Excelenţă pentru Smart City în cadrul Galei ”10 pentru Oltenia”

Prezent luni, 20 decembrie, la Craiova, la Gala ”10 pentru Oltenia”, primarul Mircia Gutău a primit Premiul de Excelenţă pentru Smart City pentru progresele realizate în acest sector la Râmnicu Vâlcea. Au fost apreciate, totodată, unele investiţii de anvergură – artera de legătură între bulevardele Tineretului şi Nicolae Bălcescu, rampele la pasajul Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea celor şapte autobuze cu combustibili alternativi sau modernizarea Arenelor ”Traian”, dar şi extinderea spaţiilor verzi sau reducerea poluării. În cadrul festivităţii organizate de Fundaţia Europeană ”Mihai Eminescu” şi de Academia Internaţională ”Mihai Eminescu” au fost premiate personalităţi din zona Olteniei care au înregistrat realizări de amploare în ultima perioadă în diverse domenii de activitate – cultură, medicină, afaceri etc.