Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăria derulează lucrări de amenajare în toate zonele Râmnicului: asfaltări, amenajarea de noi locuri de parcare şi reabilitări de trotuare


 Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea desfăşoară în această perioadă, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, mai multe lucrări în zonele Nord, Centrală şi Ostroveni, destinate îmbunătăţirii aspectului urban şi creşterii confortului şi siguranţei cetăţenilor. În cartierul Nord, pe strada Crinilor (porţiunea care leagă strada Republicii de Calea lui Traian), a fost reabilitată infrastructura carosabilă, s-a lărgit un acces auto şi s-au amenajat mai multe locuri de parcare în vecinătatea Şcolii Waldorf, iar pe strada Ostroveni, vizavi de Grădina Zoologică, se lucrează la o nouă parcare pentru cei care vizitează în număr mare acest obiectiv de interes. Totodată, în zona centrală, pe strada Cerna, se reabilitează trotuarele aferente segmentului cuprins între strada Vasile Olănescu şi blocul ”Gama” care, deformate în ultimii ani din cauza rădăcinilor arborilor, deveniseră aproape impracticabile.