Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Liberalii din CL Râmnicu Vâlcea blochează proiectele de dragul membrelor de partid

Consilierii locali liberali fac scandal în Consiliu Local şi blochează proiectele de hotărâre atunci când le sunt lezate interesele de partid. Caz concret în acest sens este chiar proiectul de hotărâre privind aprobarea noului regulament de ordine interioară al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Liberalii l-au tratat pe Matei cu refuz pentru că acesta şi-a permis să se ia de o pedelistă de frunte şi să-i schimbe postul.

În fapt, este vorba despre o doamnă, despre care primarul interimar Gigi Matei spune că e membră marcantă a fostului PDL. Liberalii s-au nevrozat tare că la şedinţa anterioară au fost, chipurile, păcăliţi când s-a aprobat organigrama Filarmonicii şi s-a desfiinţat postul şefei de la Biroul de Contabilitate, la propunerea managerului Mihail Ştefănescu, şi, de această dată, nu au mai vrut să voteze noul regulament.

În van, li s-a explicat de către consilierul local social – democrat, Ion Gherghinaru, care este membru în Consiliu de Administraţie, că este nevoie de noul regulament, mai ales acum când s-a deschis stagiunea, propunerea a căzut la vot.