Prezent la reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Vasile Dâncu a spun că trebuie să existe un raport just în noua lege a salarizării între administraţia locală şi cea centrală, militând pentru creşterea calităţii serviciilor publice pe care le furnizează aceasta.
“Am discutat, în primul rând, despre legea salarizării personalului din administraţia locală. Este o problemă cu care am negociat săptămâna trecută cu sindicatul. Guvernul este de acord că există o disproporţie foarte mare între nivelul de salarizare în administraţia locală şi administraţia centrală. De asemenea, ca în noua lege a salarizării, în legea salarizării unitare la care ministrul Muncii lucrează în acest moment şi pe care o vom lucra până la sfârşitul acestui an, să existe un raport just între administraţia locală şi administraţia centrală din perspectiva salarizării. Noi milităm pentru principiul egalităţii în tratament financiar, ca să spunem aşa, dar va fi dezbatere publică pe asta şi sperăm că vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii pentru ca să existe pentru funcţia publică din administraţia locală un stimulent destul de important. În acest moment avem, însă, în administraţia publică locală un deficit de 20% personal, deficitul acesta se măreşte, din păcate, pentru că apar zone de salarizare mult mai tentante şi, atunci, administraţia locală pierde. Să sperăm că vom reuşi în foarte scurt timp, în această toamnă, până în septembrie, să lucrăm împreună cu Asociaţia Municipiilor, cu sindicatele, pentru a găsi soluţii pentru cele mai multe probleme legate de această temă”, a declarat vicepremierul Vasile Dâncu, potrivit Agerpres.
Lasă un comentariu