Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Începe livrarea pachetelor cu produse alimentare și de igienă personală

Instituția Prefectului –Județul Vâlcea informează că în această săptămână se va face livrarea în județ a pachetelor cu produse alimentare și de igienă personală din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

În județul Vâlcea sunt 22.569 de beneficiari finali, care vor intra în posesia acestor ajutoare la finalul operațiunii de distribuire către unitățile administrativ terioriale, prin intermediul grupurilor de lucru constituite prin Ordinul nr. 364/22.07.2021 al prefectului Sebastian Fârtat, respectiv compartimentele/seviciile de asistență socială din cadrul primăriilor din județ.

Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020, beneficiarii acestui program sunt:

a) membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Situația temporară de vulnerabilitate se justifică de către autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale, iar acordarea pachetelor acestor categorii de persoane  se realizează numai în cazul în care există stocuri de alimente și produse de igienă după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la lit. a) și b). Conform anexei nr. 2 la Legea nr. 350/2001 privind amenjarea teritoriului și urbanismului, o așezare informală este o grupare de minimum 3 unități destinate locuirii dezvoltate spontan, ocupate de persoane sau familii care fac parte din grupuri vulnerabile definite conform Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au niciun drept asupra imobilelor pe care le ocupă. Apartenența persoanelor care locuiesc în așezările informale se stabilește prin ordin al prefectului, pe baza listelor comunicate de primar.

Pachetele cu produse alimentare conțin: făină de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (2 pungi a câte 400 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (4 kg), conserve carne de vită (5 cutii a câte 300 g), conserve carne de porc (3 cutii a câte 300 g), conserve pateu de ficat de porc (5 cutii a câte 200 g), compot de fructe (2 borcane a câte 720 ml), gem de fructe (un borcan de 360 g) și gem de fructe dietetic (un borcan de 360 g).
Pachetele cu produse de igienă conţin: periuţe de dinţi (5 buc.), pastă de dinţi (300 ml), săpun lichid (500 ml), şampon pentru copii (800 ml), şampon pentru adulţi (500 ml), detergent granule pentru rufe colorate (900 g) şi detergent granule pentru rufe albe (1,8 kg).

Eliberarea pachetelor către beneficiari se face în baza actului de identitate valabil şi a semnării de primire a acestora de către destinatarii finali.