Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Sursa foto: Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

VÂLCEA: Încă 21 de nonagenari au intrat în Clubul Longevivilor

Sursa foto: Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

În perioada 1-3 iulie, Primăria Râmnicu Vâlcea continuă tradiţia sărbătoririi celor mai vârstnici cetăţeni ai municipiului, alţi 21 de râmniceni cu vârsta de peste 90 de ani intrând oficial în Clubul Longevivilor. Este o a doua astfel de acţiune pe anul în curs, numărul total al nonagenarilor aniversaţi de către Municipalitatea Râmnicului de la debutul acţiunii – în decembrie 2012 – şi până în prezent ajungând la 614.

Cu această ocazie festivă, aniversaţii au primit din partea Primăriei, la domiciliile lor, Diploma ce atestă intrarea în acest club select, precum şi tichete sociale cu valori cuprinse între 500 de lei (pentru categoria de vârstă 90 – 94 de ani) şi 700 de lei (pentru categoria de vârstă 95 – 99 de ani).