Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trei proiecte importante pentru judeţul Vâlcea, semnate într-o singură zi de Constantin Rădulescu: reabilitarea Maternităţii, modernizare DJ 703G şi Modernizare DJ 678 A DN 64 (Tătărani)

Contractul pentru elaborarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru proiectul ce vizează consolidarea şi reabilitarea clădirii Maternităţii din Râmnicu Vâlcea a fost semnat marţi, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean. Administraţia judeţeană încearcă să atragă 25 milioane euro din fonduri europene pentru acest proiect.

„Președintele Consiliului Județean Vâlcea a semnat contractul de servicii de elaborare a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru proiectul Consolidarea și reabilitarea termică a secțiilor Spitalului Județean de Urgență Vâlcea din str. Remus Bellu nr. 3 – MATERNITATE. Proiectul urmează a fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020”, conform reprezentanţilor CJ Vâlcea.
Proiectul constă în îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii, a șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii; introducerea, reabilitarea și modernizarea instalațiilor pentru agent termic, a sistemelor de ventilare și climatizare; utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru asigurarea necesarului de energie a clădirii; înlocuirea, repararea sau modernizarea lifturilor, reabilitarea spațiilor verzi din jurul spitalului etc, după cum au precizat reprezentanții administrației vâlcene.

Tot marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat autorizaţiile de construire pentru executarea a două obiective de investiţii finanţate din fonduri nerambursabile.
Este vorba de proiectul „Modernizare DJ 703G Jiblea – Sălătrucel – Berislăvești – Robaia – limita jud. Argeș”, în valoare totală de 84.120.609,31 lei, şi de proiectul „Modernizare DJ 678 A DN 64 (Tătărani) Brătia Vale – Cocoru – Dealu Mare – Predești – Corbii din Vale – Popești – Ginerică – Limita Jud. Argeș”, cu o valoare totală de 82.832.635,57 lei.

Conform CJ Vâlcea, ambele proiecte au obținut finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6, Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiție 6.1.