La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, din data de 30 decembrie 2014, consilierii judeţeni au aprobat numirea unui nou membru al Consiliului de Administraţiei de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea,. Este vorba despre Dumitru Drăgănescu, consilier local şi finanţatorul unei echipe de fotbal din zona Horezu, care este nimeni altul decât tatăl preşedintei PC Vâlcea, Loredana Predescu.
Trebuie precizat că înainte de a se lua această decizie, a avut loc o procedură de selecţie, după încheierea evaluărilor fiind admişi doi membri: Florea Mierluş – 90 de puncte, şi Dumitru Drăgănescu – 85 de puncte. Dar, Florea Mierluş, director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Vâlcea, s-a retras, susţinând că nu-şi doreşte această funcţie. Astfel că, în cursă a rămas doar tatăl şefei PC Vâlcea, care a şi primit girul din partea consilierilor judeţeni.
Lasă un comentariu