Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Adrănel Cotescu se interesează de programul „Prima Casă”

Printr-o interpelare adresată vicepremierului, Daniel Chiţoiu, senatorul PNL, Adrănel Cotescu, se interesează de stadiul programului guvernamental „Prima Casă”, interesându-se care sunt băncile din România care au optat să continue programul „Prima Casă” ulterior modificărilor legislative din iulie 2013. De asemenea, senatorul vrea să ştie câte dosare noi au fost introduse pentru accesare creditelor în lei, în perioada septembrie-decembrie 2013, comparativ cu aceleaşi luni ale anului 2012, dar şi câte credite în lei au fost acordate în perioada septembrie-decembrie 2013, comparativ cu aceleaşi luni ale anului 2012. Senatorul Cotescu îl întreabă pe vicepremierul Chiţoiu în ce măsură aceasta apreciază că este posibilă revenirea la acordarea de garanţii pentru creditele în moneda euro, în condiţiile în care se va confirma o diminuare semnificativă a accesării acestui program.

„Continuarea programului de către Guvernul României a fost apreciată de toate categoriile socio-profesionale implicate. Cu toate acestea, principala modificare intervenită – acordarea de garanţii doar pentru credite în moneda naţională – reprezintă un pas înapoi faţă de perioada anterioară. Concret, doar persoanele care au solicitat credite în euro şi şi-au depus dosarele pentru „Prima Casă” înainte de trecerea la creditarea exclusiv în lei vor mai putea primi împrumuturi în moneda europeană.

Măsura creditării exclusive în lei îi dezavantajează pe noii beneficiari ai programului, fiind cunoscut faptul că valoarea creditelor pentru „Prima Casă” în lei este considerabil mai mare decât a creditelor imobiliare în euro iar sumele care pot fi accesate de clienţi sunt mai mici. Dacă un credit în euro are o dobândă nominală de maximum 4,3% pe an, costul unui împrumut în lei urcă la 5,7% pe an. Astfel, calculele estimative arată că valoarea medie a unui credit a fost de echivalentul a circa 33.000 de euro în luna septembrie 2013, faţă de o medie de 38.000 de euro în etapele anterioare ale programului.

Consecinţele negative s-au făcut deja simţite întrucât vânzările „Prima Casă” au încetinit vizibil în luna septembrie, când băncile au trecut la noua etapă a programului guvernamental, prin care pot fi acordate credite exclusiv în lei” – se arată în interpelare.