Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se caută director general pentru Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei RÂMNICU VÂLCEA

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlceaorganizează concurs de recrutare pentru ocuparea postului de conducere de DIRECTOR GENERAL în cadrul Direcţiei Administrării Domeniului Public de la Primaria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Facem precizarea că fostul director Laurenţiu Teodorescu, cel care a condus direcţia sub mandatul mai multor primari, şi-a înaintat demisia. Se surse se vehiculează că acesta ar putea ocupa un post de conducere la APAVIL Vâlcea.

Concursul pentru ocuparea funcţiei de director se va desfăşura în data de în data de 21 septembrie 2015, ora 10.00 – proba scrisă şi în data de 29 septembrie 2015, ora 1200 – proba interviu la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Cei care doresc să se înscrie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor şi să fi deţinut minimum 3 ani o funcţie de conducere.

Dosarele de înscriere se vor depune la registratura Primăriei, ultima zi de depunere fiind 11 septembrie 2015, ora 14 00.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia sunt afişate la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe pagina de internet : www.primariavl.ro.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, telefon 0250736080.