Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scos din sărite de „nesimţirea” edilului / Bebe i-a pus gând rău primarului din Ioneşti

DISPUTE. Petre Ungureanu s-a arătat îngrijorat de incapacitatea primarilor de a rezolva problemele de fond funciar. Primarul din Ioneşti, Constantin Neagoie, însă, l-a enervat cumplit pe prefect, deoarece pe lângă faptul că are foarte multe nereguli în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor revendicate, edilul l-a sfidat pur şi simplu pe reprezentantul Guvernului în judeţ. Ungureanu nu se lasă însă şi promite că pe lângă amenda de 10.000 de lei pe care i-a aplicat-o de curând, va mai veni alta şi mai mare. „La nesimţirea pe care o are primarul acestei localităţi, sincer eu i-aş fi dat o amendă de 30.000 de lei” – susţine prefectul.

Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, este decis să nu le mai tolereze primarilor nicio greşeală. Cine încalcă cea mai mică prevedere legală este amendat drastic. Asta s-a întâmplat la ultimele verificări în ceea ce priveşte fondul funciar, toate localităţile care încă mai au peste 1.000 de titluri de proprietate nevalidate intrând în vizorul prefectului Ungureanu. Până acum nu mai puţin de zece localităţi au fost verificate de Corpul de Control al Prefecturii, printre acestea numărându-se Amărăşti, Bălceşti, Ghioroiu, Diculeşti, Valea Mare, Scundu, Pesceana, Popeşti, Fârtăţeşti şi Ioneşti. Dintre aceste comune doar trei au avut actele în regulă, în timp ce celelalte şapte au primit amenzi usturătoare. Astfel, cele mai mari amenzi le-au luat localităţile Ghioroiu şi Ioneşti, câte 10.000 lei fiecare, în timp ce comuna Bălceşti a primit o amendă de 5.000 lei. Ceea ce i-a mai atras atenţia reprezentantului Guvernului în Vâlcea a fost faptul că deşi predecesorii săi, Anuţa Handolescu şi Radu Renga, susţineau sus şi tare că 90% din proprietăţile revendicate au fost restituite, în acte apare că până acum s-au restituit doar 74% din proprietăţi. Mai exact, până acum s-au emis 142.000 de titluri de proprietate, dar mai sunt de validat încă 39.000. „Primarul din Ioneşti dă dovadă de nesimţire” – prefectul Ungureanu Cea mai mare nemulţumire pe care a avut-o prefectul de Vâlcea a fost însă legată de localitatea Ioneşti, acolo unde primarul Neagoie nu se dezminte şi face tot posibilul să intre în dizgraţiile alegătorilor săi şi a autorităţilor judeţene. În nenumărate rânduri presa vâlceană a semnalat faptul că primarul localităţii Ioneşti, Constantin Neagoie, îşi petrece mare parte din timp în vacanţă sau ocupându-se de afacerile personale, lăsând treburile administrative în voia sorţii. Mai mult decât atât, el nu se sinchiseşte să participe la şedinţele de Consiliu Local, iar pe la biroul său de la primărie trece când îşi aduce aminte. Lucrul acesta a fost observat de curând şi de prefectul de Vâlcea, care, în cadrul ultimei sale conferinţe de presă, l-a pus la zid pe primarul din Ioneşti. La un ultim control, Petre Ungureanu a constatat mari nereguli în privinţa retrocedărilor, dând o amendă, aşa cum spuneam, localităţii Ioneşti, de 10.000 lei. „Am găsit nereguli în mai multe localităţi, dar singura comună luată în vizor a fost Ioneşti. Este de neconceput. La nesimţirea pe care o are primarul acestei localităţi, sincer eu i-aş fi dat o amendă de 30.000 de lei. El nu a avut nici măcar bunăvoinţa de a se întâlni cu noi atunci când am mers în comună, ca să nu mai spun că l-am invitat la multe întâlniri la Prefectură, invitaţii pe care nu le-a onorat niciodată. Conform Legii Fondului Funciar i-am dat o amendă de 10.000 lei, însă primarul dă dovadă de nesimţire şi, repet, eu i-aş fi dat maximum, adică 30.000 de lei sau poate chiar mai mult. În orice caz i s-a dat un termen de rezolvare, iar dacă nu îl respectă, cu siguranţă îi vom da amendă şi restul de 20.000 de lei. Trebuie să spun că lipsa cunoştinţelor printre primari în legătură cu fondul funciar este o problemă serioasă şi destul de gravă” – a declarat prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu. CLAUDIA STANCIU