Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ROMEO RĂDULESCU: Primăria face locuri de parcare la preţ de garsoniere!

Deputatul Romeo Rădulescu monitorizează atent tot ceea ce se întâmplă în Consiliul Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea, ştiut fiind faptul că acesta a fost primar pentru o peiroadă de timp şi că intenţionează să candideze, deoacamdată nu se ştie din partea cărui partid, pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Una dintre hotărârile luate de aleşii locali la ultima şedinţa din data de 30 septembrie a.c., privind construirea a 44 de locuri de parcare, nu este pe placul deputatului, care susţine, prin intermediul unui comunicat de presă că această investiţie ridică foarte multe semne de întrebare.

„Aşa cum a fost făcut public în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută, de pe 30 septembrie, Primăria Râmnicu Vâlcea are de gând să construiască o parcare pentru S.C. PIEŢE PREST S.A. cu 44 de locuri, la un preţ fabulos de 884.494 de mii de euro. La un calcul simplu, un loc de parcare ajunge la preţul unei garsoniere din Râmnic, adică peste 22 de mii de euro.

Este în mod cert o investiţie care ridică multe semne de întrebare, ca şi alte derapaje semnalate în ultima vreme.

Cred că, dincolo de locuri de parcare la preţuri exorbitante, oraşul nostru are nevoie de locuri de muncă sau de străzi asfaltate. Cu cei aproape 900 de mii de euro pe care Primăria are de gând să îi bage într-o parcare “de lux”, ar putea fi reparate străzile din oraş sau închiriate spaţii de producţie de peste 3000 mp, dând astfel posibilitatea oamenilor să muncească”, susţine deputatul Romeo Rădulescu, prin intermediul unui comunicat de presă.