Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Revoltă la uşa primarului din Grădiştea

• Mai mulţi săteni ameninţă că vor picheta luni sediul primăriei

Revoltă ţărănească pe capul primarului Ilie Boiangiu din comuna Grădiştea. Vreo 20 de ţărani din localitate se plâng că au fost păcăliţi de către alesul din localitate la punerea în posesie pe terenurile strămoşeşti. Capul revoltei, Victor Ciobanu se plânge că primarul l-a „fentat” cu o bucată de teren din centru comunei de aproximativ 2.400 de metri pe care a vândut-o – ulterior unei protejate din primăria comunei. În replică, alesul local susţine că liderul revoltaţilor a pierdut deja câteva procese în instanţă, fiind condamnat cu suspendare pentru tăierea unor arbori de pe alte proprietăţi.

Protest inedit la primărie

Liderul nemulţumiţilor din comună, Victor Ciobanu se plânge că deşi până în 2005, toate comisiile de fond funciar i-au recunoscut drepturile asupra proprietăţii din apropierea primăriei, brusc primarul Boiangiu s-a răzgândit peste noapte şi în locul suprafeţei de 4500 de metri pătraţi, s-a trezit pus în posesie doar pe 2100 de metri pătraţi. „Până în 2005 totul a fost bine. Nimeni nu mi-a contestat titlurile de proprietate de pe acel teren. Aşteptam punerea în posesie şi emiterea unui nou titlu. M-am trezit că primarul nu mai vroia să îmi dea tot terenul pe motiv că mai sunt şi alte solicitări pentru teren şi că el nu are de unde să le dea atâta. În loc de 4500 de metri pătraţi, m-am trezit că mă pune în posesie pe vreo 2120 metri pătraţi. Aveam şi hârtie de Comisia de la prefectură. I-am arătat-o dar degeaba. «Nu contează ce scrie acolo. Contează ce trec eu aici în registrul agricol», mi-a replicat. M-am trezit apoi că mi-a vândut bucata de teren unei protejate de-a lui din primărie. Nu sunt doar eu în situaţia aceasta. Am mers şi în instanţă, dar nu au acceptat să îi facă dosar penal. În schimb m-am trezit eu cu un dosar penal după ce tăiasem nişte lemne de acolo, considerând terenul ca fiind al meu. M-am ales cu doi ani şi jumătate cu suspendare pentru furt de material lemnos. Abia am reuşit să revizuiesc hotărârea. Am cheltuit peste 60 de milioane lei vechi ca să duc bătălia aceasta în justiţie. Sunt peste 20 de persoane de aici din sat care au păţit la fel. Luni, 13 ianuarie, o să ne strângem toţi în faţa primăriei, pentru că aşa nu se mai poate! Am fost jefuiţi de terenurile noastre moştenite din tată în fiu”, se plânge Victor Ciobanu.

„Nu am cum să-i mulţumesc pe toţi!”

La rândul său, primarul Boiangiu recunoaşte că nu toată lumea din comună îl vede cu ochi buni, dar susţine că nu are nicio idee despre revolta pe care consătenii săi vor s-o declanşeze la începutul acestei săptămâni. „Nu ştiu nimic de nicio adunare a nemulţumiţilor din comună. Probabil că sunt şi oameni nemulţumiţi. Nu am cum să-i mulţumesc pe toţi! Niciun primar, de oriunde ar fi, nu o să ajungă să îi mulţumească pe toţi localnicii. Nu i-am înstrăinat niciun teren de-al domnului Ciobanu. Eu l-am pus în posesie în baza actelor pe care le avea. Ne-a reclamat în instanţă. Nu a avut câştig de cauză. Mi-a făcut tot felul de sesizări şi reclamaţii pe te miri unde! Victor Ciobanu are el însă un dosar penal şi o condamnare în acel dosar. A luat parcă vreo doi ani cu suspendare pentru că a tăiat lemne de pe terenul altcuiva. Acum, dacă vor să se strângă în faţa primăriei nu au decât s-o facă”, explică sigur pe el primarul Boiangiu. Pe de altă parte, sătenii susţin că primarul nu va avea curaj să dea ochii cu ei, în cercul de apropiaţi ai edilului circulând deja vestea că acesta are de gând să plece pentru câteva zile din localitate.