Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Râmnicul este pregătit pentru iarnă”

Viceprimarul Râmnicului, Cosmin Constantinescu, a dat asigurări că municipalitatea s-a pregătit temeinic pentru sezonul rece încă din luna octombrie a anului trecut. „Ne-am pregătit pentru sezonul rece încă din luna octombrie a anului trecut, iar cei de la Pieţe Prest SA – care se ocupă de deszăpezire în Râmnic – nu au fost luaţi prin surprindere de căderile abundente de zăpadă de zilele trecute. Ne-am concentrat pe străzile pe care le-am considerat mai dificile, mai ales cele în pantă, cum ar fi strada Dealul Malului, Intrarea Cetăţuie, Poienari, Colonel Bădescu”, a precizat Constantinescu.

În acest context, viceprimarul Constantinescu a reamintit prevederile HCL 50/2006 privind normele de salubrizare a oraşului. „Cetăţenii Râmnicului au obligaţia să cureţe trotuarele până la limita carosabilului, precum şi să doboare ţurţurii care se formează, pentru a nu pune în pericol viaţa celorlalţi. Cred că râmnicenii, la fel cum au făcut şi-n anii trecuţi, îşi vor îndeplini datoria de oameni cărora le pasă de comunitate. Sunt convins că nu vom aplica sancţiuni, al căror cuantum poate ajunge până la 2.000 lei”, a conchis Cosmin Constantinescu.

Pieţele din nou la control

De asemenea, vicele pedelist a precizat că, zilele trecute, a făcut un control inopinat şi în câteva pieţe din municipiu, constatând că mare parte dintre comercianţi au înţeles să nu mai înşele clienţii.

La sfârşitul săptămânii trecute, viceprimarul democrat-liberal Cosmin Constantinescu, împreună cu mai mulţi comisari ai Gărzii Financiare au iniţiat un control în Piaţa Centrală a municipiului, în urma sesizărilor primite cu privire la faptul că o serie de comercianţi păcălesc clienţii. Au fost vizate, în principal, standurile unde se comercializează citrice din import, care erau vândute cu un preţ mai mare decât cel afişat. Viceprimarul susţine că seria verificărilor va continua şi în perioada următoare, urmând a fi luate la controlat toate pieţele din Râmnic.

În urmă cu ceva vreme, Cosmin Constantinescu a făcut un control în pieţele din Râmnic, declarând că urmăreşte de multă vreme această practică nesimţită a comercianţilor şi că nu va stopa controalele până când aceştia nu vor renunţa să  înşele oamenii. „Vânzătorii nu afişează corect preţurile şi bagă mâna-n buzunarul fiecărui cumpărător. La loc vizibil sunt numai preţurile de categoria a doua pentru banane, portocale sau struguri, în timp ce preţul real este ascuns. Oamenii din oraşul nostru sunt astfel păcăliţi”, spunea el.

VLAD SOARE