Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Proiecte în derulare la Primăria Frâncești

Sfârșitul de an se apropie cu pași repezi, iar primarul PNL, Daniel Paraschiv, din localitatea vâlceană Frâncești consideră că la moment de bilanț are cu ce ieși în fața locuitorilor. Modest, așa cum îl cunosc toți cei din localitate, Daniel Paraschiv vorbește mai puțin despre zecile de proiecte deja finalizate, însă dorește să pună accentul pe investițiile care mai sunt de realizat în Frâncești. Deși are planuri mari și ambițioase, primarul Paraschiv dorește să facă lucrurile pas cu pas.
Iată câteva dintre obiectivele începute și aflate deja în derulare în localitatea Frâncești:
– Modernizare drumuri de interes local în sat Coşani (La Ionescu, la Cică, La Niţoi, La Ivănoiu, La Ismana)
– Reabilitare drumuri de interes local în Comuna Frînceşti, Jud Vâlcea, satele Viişoara şi Mănăileşti (Moşteni)
– Alimentare cu apă a satelor Surpatele, Băluţoaia, Moşteni, Dezrobiţi, Coşani, Frînceşti, Viişoara, Com. Frînceşti, Jud. Vâlcea
– Construire sediu primărie Frînceşti
– Reabilitare, modernizare şi extindere şcoala cu clasele I-VIII Frînceşti
– Parteneriat cu fundaţia World Vision şi DGASPC, „Prevenirea sarcinilor nedorite”, program pentru sprijinirea femeilor defavorizate.
– Regularizare pârâu Bistriţa
– Reabilitare, modernizare şi extindere dispensar uman Sat Frînceşti, Comuna Frînceşti, jud Vâlcea
– Reabilitare cămin cultural Genuneni