Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Proiectantul de la Ştrandul Ostroveni, bun de plată

Dintre proiectele europene aflate în derulare în Râmnicu Vâlcea, cele mai mari probleme sunt la zona de agrement din Ostroveni, acolo unde proiectantul a făcut greşeli elementare. Firma din Piteşti care a întocmit proiectul tehnic nu a luat în calcul faptul că la o adâncime de 2 metri există apă, lucru aproape inexplicabil, având în vedere că amplasamentul se află aproape de lacul „Căcăcioasa”, dar şi de Râul Olt. Deja s-a întocmit un act adiţional pentru revizuirea proiectului tehnic cu privire la consolidarea terenului, costurile suplimentare urmând să fie suportate de proiectant. Altfel, la lucrările din zona centrală s-au turnat zidurile mulate la parcare şi în scurt timp se vor începe lucrările la pasaj. Soluţia iniţială de la pasaj a fost turnarea unei plăci de beton şi apoi săparea sub ea da, după discuţii între oficialii primăriei şi constructori s-a decis să se apeleze tot la pereţi mulaţi, pentru a se mai câştiga timp.