Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

• Primarul Rădulescu susţine/ „Podul peste râul Olăneşti va fi deschis în curând”

Romeo Rădulescu, primarul Râmnicului, susţine că podul peste râul Olăneşti, în prelungirea Străzii Carol I, va fi deschis circulaţiei pietonilor în termenul stabilit prin contractul încheiat cu constructorul. Noua investiţie, începută de Primăria Râmnicului, este un proiect care are finanţarea asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 1 – Sprijinirea Dezvoltării Durabile a oraşelor – Pol urban de creştere; Domeniul major de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Contractul de finanţare a fost semnat în data de  17 august 2010, iar bugetul alocat lucrărilor este de peste 13,5 milioane lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de aproape 10,5 milioane lei. Podul va avea 3 benzi de circulaţie, o lungime de aproximativ 77 de metri, cu lăţime de 3,90 m +3,50 m +3,90 m şi spaţii de siguranţă cu trotuare de câte 2 m lăţime de fiecare parte.

„Prin construirea unui nou pod peste râul Olăneşti se va crea o legătură între Calea lui Traian şi strada Morilor, va fi îmbunătăţită  fluenţa circulaţiei, va creşte gradul de siguranţă rutieră şi va facilita accesul pietonilor şi a autovehiculelor către zonele de interes. Până în prezent lucrările sunt realizate în proporţie de 40%. A fost realizată infrastructura către cele două artere rutiere Calea lui Traian şi Morilor. Lucrările se desfăşoară într-un ritm susţinut şi ne dorim ca acest pod să devină funcţional cât mai curând. Este pentru mine ca primar al municipiului un proiect de anvergură foarte important”, a spus primarul Râmnicului.

Referindu-se la celălat pod aflat în construcţie şi care face legătura între Strada Morilor şi Ştirbei Vodă, primarul a precizat: „Podul va fi deschis circulaţiei pietonilor în maximum două luni, iar traficul rutier va fi posibil în luna noiembrie”, a afirmat primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu.

RAUL POP