Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Neagoie a început campania electorală cu un an mai devreme

Primarul comunei Ioneşti, Constantin Neagoie, încearcă diverse strategii pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în ochii electoratului, cu ceva mai bine de un an înainte de viitoarele alegeri locale. Aceasta, după ce a înglodat comuna în datorii şi a adus diverşi patroni de firme de construcţii în pragul disperării. Şi cum nu este capabil nici după doi ani şi jumătate de când se află la primărie să conceapă strategii, se foloseşte tot de proiectele realizate de fostul edil-şef al comunei Ioneşti, Ion Cătănoiu. Maşinile de gunoi scoase de la naftalină Tot pentru a încerca să le dovedească sătenilor că este un primar responsabil, Constantin Neagoie a scos la lucru utilitarele de gunoi achiziţionate de fostul primar în baza unui proiect european. Trebuie spus că preţ de doi ani şi jumătate, Neagoie nu s-a sinchisit să scoată din curtea dispensarului comunal de la Ioneşti aceste maşini, fapt pentru care fostul C.A.P. a fost transformat, în acest timp, într-un adevărat focar de infecţie. Potrivit fostului edil-şef, acele maşini au fost achiziţionate pentru ca salubrizarea, la nivelul Ioneştiului, să se facă absolut gratuit. “Neagoie nu a continuat însă proiectul aşa cum îl gândisem eu şi a fixat taxe pe care urmează să le plătească lunar fiecare cetăţean. Mai mult, s-a semnat recepţia, fără a fi achitate sumele de bani care mai rămăseseră de plătit, o altă manevră penală a primarului Neagoie!”, ne-a informat fostul primar, consilierul local Ion Cătănoiu. Şedinţele cu părinţii, politizate Ultima găselniţă a şefului executivului de la Ioneşti a fost să impună profesorilor să susţină şedinţele cu părinţii la Clubul Copiilor din satul Marcea. Mai mult, directoarea şcolii din Ioneşti, Daniela Cîrstina, a acceptat ideea şefului executivului local din Ioneşti, cu foarte mare uşurinţă. La şedinţele cu părinţii, prezenţa era absolut obligatorie, deoarece invitat special, la fiecare astfel de întrevedere, era baronul local, Constantin Neagoie. “Oricât de disperat ar fi un om şi oricât de conştient că nu mai are şanse serioase pentru a obţine un nou mandat, mi se pare deplasat gestul de a-şi expune gogoşile electorale la şedinţele cu părinţii, unde, în mod normal, se discută probleme legate de viitorul elevilor, de modul în care se descurcă, nicidecum probleme politice”, a punctat fostul edil al Ioneştiului, liberalul Ion Cătănoiu. Două procese şi un… şantaj Situaţia, la zi, a primarului comunei Ioneşti, Constantin Neagoie, se prezintă în felul următor: bate drumurile către judecătorie şi primeşte vizitele patronilor către care are datorii de sute de miliarde de lei vechi.  Surse din cadrul Consiliului Local Ioneşti ne-au informat că săptămâna trecută, primarul Neagoie a primit vizita patronului SC ONILSERV SRL care l-a ameninţat public că îl va băga în închisoare dacă nu îi va plăti datoria de 60 de miliarde de lei vechi pentru asfaltul turnat în comună de către această societate. Patronul Onilserv a spus că se va adresa direct DNA-ului întrucât a fost şantajat de către edilul-şef din Ioneşti ca să îi achite o sumă de bani pe care nu a făcut-o însă publică până în acest moment, dacă vrea să obţină proiectul. Zilele trecute, patronul SC  Rionvil SRL, firmă care s-a ocupat de realizarea proiectului pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare la Ioneşti, l-a ameninţat pe Neagoie în faţa întregului staff al primăriei că îl va da în judecată în cel mult o săptămână, dacă nu îi va achita suma de două miliarde de lei vechi pe care i-o datorează. Potrivit directorului filialei Vâlcea a Strabag, Cătălin Flămânzeanu cu care am reuşit să luăm legătura zilele trecute, concernul internaţional care a asfaltat aproape 15 kilometri de drumuri la Ioneşti şi a dalat aproape 30 de kilometri de şanţuri a acţionat deja în instanţă, cerându-i socoteală primarului Neagoie. Strabag-ul mai are de recuperat de la Primăria Ioneşti suma de 100 de miliarde de lei vechi. VLAD SOARE