Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Mircia Gutău a semnat cu Ministrul Mediului un contract de finanţare de aproape 780.000 de euro pentru realizarea unui Centru de colectare deşeuri prin aport voluntar la Feţeni

Primarul Mircia Gutău împreună cu Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, au semnat joi dimineaţă la Bucureşti, în prezenţa Prim-ministrului Nicolae Ciucă, Contractul de finanţare pentru proiectul ”Înfiinţare centru de colectare prin aport voluntar în Municipiul Râmnicu Vâlcea” în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/ I.1.A, pentru subinvestiţia I1.a. ”Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar”, investiţia I1. „Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune”, Componenta 3. Managementul deşeurilor. Conform acestui proiect aprobat prin HCL nr. 283/2022 şi a cărui valoare de aproape 780.000 de euro este finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în zona Feţeni urmează să se construiască un Centru de colectare prin aport voluntar cu o suprafaţă de aproximativ 2500 mp în care oricine poate preda, în mod gratuit, deşeurile voluminoase, din construcţii şi demolări, textile, din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice şi electronice, periculoase sau de grădină. Investiţia de la Feţeni constă, în principal, în amenajarea unei platforme carosabile pentru amplasarea containerelor de tip abroll, o platformă betonată pentru containerele tip baracă, sistem de canalizare pentru colectarea apelor pluviale şi împrejmuire cu gard şi plantaţie permietrală de protecţie. Se estimează că acest Centru va creşte simţitor gradul de colectare separată a deşeurilor la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea întrucât producătorii acestor tipuri de deşeuri nu vor mai fi nevoiţi să apeleze, contra cost, la operatorul regional pentru realizarea acestei operaţiuni.