Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primărie impunătoare cu numai 10 miliarde de lei vechi, la Galicea

Lucrările la noul sediu al Primăriei comunei Galicea au intrat în linie dreaptă. Lucrătorii societăţii comerciale Govora SA, care a câştigat licitaţia, se pot apuca, în cel mai scurt timp de ridicarea primului nivel. Ca locaţie pentru noul sediu al Primăriei comunei Galicea a fost aleasă o suprafaţă de teren neocupată, de lângă supermarket-ul Catani din localitate, cel care se regăseşte la intersecţia drumului principal care duce către comuna Olanu şi drumul judeţean de-a lungul căruia, de o parte şi de cealaltă, se întinde cel mai frumos sat din această comună, respectiv Valea Râului. Mai exact: în faţa Şcolii cu clasele I-VIII din comuna Galicea şi în imediata vecinătate a Şcolii cu clasele V-VIII precum şi a dispensarului medical, a brutăriei şi – aşa cum am menţionat – de supermarket-ul unde aproape toţi sătenii îşi fac cumpărăturile zilnic. „Prin alegerea acestui amplasament am urmărit mai ales ca să plasăm noul sediu al primăriei în acelaşi loc cu restul instituţiilor importante ale comunei noastre. Avem foarte mulţi oameni în vârstă cărora chiar le este foarte greu ca să alerge de colo-colo ca să îşi rezolve treburile. Ca atare, de vreme ce cele mai mari instituţii de învăţământ de pe raza comunei noastre se află aici, la această intersecţie, precum şi dispensarul, ne-am gândit că ar fi bine ca să concentrăm întreg centrul administrativ în această locaţie. Mai mult decât atât, nu aveam cum să construim în aceeaşi locaţie un nou sediu de primărie pentru că nu am mai fi avut unde funcţiona până la finalizarea lucrărilor. De asemenea, spaţiul actual pe care se situează clădirea primăriei este mic, iar pe viitor, ne gândim ca, în aceeaşi locaţie, să mai înfiinţăm şi alte instituţii de interes maxim pentru comunitatea noastră. Avem în vedere amenajarea unui notariat deoarece cel mai apropiat notariat se găseşte la Băbeni, un birou de proiectare, vrem ca tot aici să mutăm şi centrul de consultanţă agricolă şi chiar să îl extindem, precum şi biroul de colectare taxe şi impozite locale!”, ne-a informat viceprimarul comunei Galicea, Florea Udrea. Costul total al lucrărilor se ridică la suma de 10,49 miliarde de lei vechi. Se poate spune că edilii din Galicea fac lucruri mari cu bani puţini, deoarece lucrarea de construire a unei noi primării costă cu mai bine de o jumătate de miliard mai puţin decât a costat, spre exemplu, un amărât de sens giratoriu precum cel din faţa Casei Ştiinţei din cartierul râmnicean Ostroveni. Mai mult, lucrările la primăria de la Scundu, finalizate undeva la finele anului 2008, aşadar, cu aproape doi ani în urmă, au costat administraţia de acolo 15 miliarde de lei vechi, iar exemplele pot continua.

RAUL POP