Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăria Roeşti trebuie să demoleze cârciuma ILEGALĂ! Se cere intervenţia prefectului de Vâlcea

Liniştea locuitorilor din satul Cuieni, localitatea Roeşti, judeţul Vâlcea este tulburată de câţiva ani de zile de funcţionarea ilegală a unei cârciumi, unde scandalurile se ţin lanţ, aproape seară de seară.
Calvarul cetăţenilor paşnici cărora nu le place să-şi piardă vremea prin cârciumi şi să bea până nu mai ştiu de ei a început în anul 2012, când o întreprinzătoare a construit fără a avea nici un document sau vreo autorizaţie un bar şi un magazin mixt. Timp de 3 ani de zile, aceasta şi-a desfăşurat nestingherită activitatea, fără ca vreo autoritate să o întrebe de sănătate. În tot acest timp, localnicii aflaţi în aproprierea barului au fost nevoiţi să suporte seară de seară scandaluri interminabile, bătăi şi multă gălăgie.
„E jale! În fiecare seară e scandal. Aici se adună numai beţivii şi ţiganii. Intră prin curţile oamenilor, fac scandal, se bat, când îşi uită securile acasă, iau uluci din gardurile oamenilor, ca să nu mai vorbim despre gălăgia şi disconfortul pe care ni-l creează”, ne-a povestit o vecină.
În luna noiembrie 2015, ca urmare a mai multor plângeri ale oamenilor, Maria Ciupercea, care deţine o întreprindere individuală a fost chemată la Primărie cu actele. Acolo, stupoare. Primarul a observat că doamna în cauză are documentaţia incompletă. Reprezentanții primăriei Roești au constatat că din lipsesc mai multe documente, printre care cererea de eliberare certificat de urbanism și autorizația de construire. De asemenea, aceștia au mai constatat că din data de 24 aprilie 2014 există o plângere penală formulată de Stănciulescu Nicolae Ilie, fostul concubin al Mariei Ciupercea.
În data de 9 noimebrie 2015, Maria Ciupercea este amendată de către Primăria Roești cu suma de 1.000 de lei, reținându-se că în perioada iunie 2012 – august 2013, aceasta a efectuat o construcție, fără a deține autorizație de construire, respectiv sediu pentru un magazin mixt în satul Cuieni din localitatea Roești. De asemenea, prin același proces verbal s-a dispus și desființarea construcției în termen de 30 de zile.
Maria Ciupercea contestă în instanța de judecată procesul verbal de amendă, și, în data de 15 iunie 2016, Judecătoria Horezu hotărăște să înlocuiască amenda contravențională în cuantum de 1.000 de lei cu sancțiunea avertismentului. Instanța menține în rest procesul verbal de constatare a contravenției, adică decizia de demolare a construcției, în termen de 30 de zile.
Însă, de atunci și până în prezent, adică mai bine de un de zile, deși în acest caz există și o decizie a magistraților din Horezu pentru încuviințarea executării silite a titlului executoriu – Proces verbal de constatare a contravenției nr. 1/09.11.2015, emis de Primăria Roești și sentința civilă nr. 791//15.06.2016, pronunțată de Judecătoria Horezu, nu s-a întâmplat nimic.
”Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu proces verbal de constatare a contravenției nr. 1 din data de 09.11.2015, emis de Primăria comunei Roești și Sentința Civilă nr. 791/15.06.2016, pronunțată de Judecătoria Horezu, prin toatea formele admise de lege pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite”, se arată în hotărârea instanței din data de 10 august 2017.
Magazinul mixt și barul funcționează și în prezent, iar cea care îl administrează, Maria Ciupercea, ne-a declarat că așteaptă și ea să vadă ce se întâmplă.
Am încercat să-l contactăm și pe primarul localității Roești, însă, până la data apariției publicației noastre, acesta a fost de negăsit.