Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăria Râmnicului și Piețe Prest au contestat sancțiunile primite de la Garda Națională de Mediu

Ca urmare a unor interpretări lansate în spaţiul public în urma sancţiunilor acordate după controlul efectuat de Garda Naţională de Mediu la Pieţe Prest SA şi la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru o cât mai corectă informare a cetăţenilor se fac următoarele precizări:

Pieţe Prest SA a solicitat încă din anul 2017 Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea aviz de tăiere pentru trei molizi din cartierul Nord care prezentau pericol de prăbuşire în cazul unor evenimente meteorologice de mare intensitate; răspunsul primit din partea APM Vâlcea a fost, însă, unul evaziv şi la modul general. Justeţea solicitării Pieţe Prest SA a fost confirmată – din păcate – în anul 2018, când unul dintre molizi a fost doborât de vânt, producând pagube materiale proprietarilor de autoturisme din zonă. Ca urmare a acestui fapt, dar şi în baza celor opt adrese transmise de asociaţia de proprietari în ultimii ani, Pieţe Prest a făcut din nou demersuri, în anul 2019, pentru avizarea eliminării celorlalţi doi molizi amplasaţi pe str. Rapsodiei şi pe aleea Primăverii – unul înclinat periculos, iar celălalt aflat la doar 2 m de intrarea în bloc. În absenţa unui răspuns şi din dorinţa de a nu pune în pericol siguranţa oamenilor şi abunurilor, în luna noiembrie 2020 Pieţe Prest SA a decis tăierea acestor arbori înaintea emiterii unui aviz de către APM Vâlcea.

În ceea ce priveşte sancţionarea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru neactualizarea Registrului Local al Spaţiilor Verzi, o astfel de actualizare, ce implică aprobarea Legislativului local printr-o Hotărâre de Consiliu, nu se poate face efectiv după fiecare modificare a suprafeţelor de zone verzi sau după fiecare plantare sau tăiere de arbori. Actualizarea Registrului Local al Spaţiilor Verzi este o procedură în derulare la acest moment, care ia în considerare plantările de arbori din ultima perioadă, precum şi parcurile şi spaţiile verzi nou amenajate, şi va fi supusă aprobării Consiliului Local într-o şedinţă viitoare.

Având în vedere cele de mai sus, administraţia locală a decis contestarea în instanţă a sancţiunilor primite.

„Am încredere că instanţele de judecată vor decide că societatea Pieţe Prest SA şi Municipalitatea Râmnicului au acţionat în spiritul legii, având drept singur scop protejarea locuitorilor Râmnicului şi bunurile acestora” a transmis primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.