Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăria Drăgoeşti a obţinut finanţare pentru Căminul Cultural „Mihai Viteazul”

Primarul Gheorghe Melente a reuşit să obţină finanţare de la Compania Naţională de investiţii, pentru construcţia Căminului Cultural „Mihai Viteazul”. Noua clădire se va întinde pe o suprafaţă de 380 de metri pătraţi. Va purta numele Domnitorului Mihai Viteazul, despre care se spune că ar fi fost născut la Drăgoeşti. Construcţia va fi ridicată în satul Buciumeni. De licitaţie şi de lucrările propriu-zise se va ocupa CNI. „Noi doar vom preda amplasamentul, extrasul de carte funciară, certificatul de urbanism, studiile topografice şi geo şi vom fi beneficiarii. Anul acesta, vom începe şi branşările la reţelele de apă şi de canalizare. Până acum, avem peste 100 de cereri depuse la sediul primăriei”, a precizat Gheorghe Melente.

Pe lângă construcţia căminului cultural, locuitorilor comunei Drăgoeşti le-a fost construit o altă clădire importantă, şi anume, un After School modern. Clădirea a fost inaugurată în urmă cu un an, de Sfânta Maria Mare şi a fost dată în folosinţă începând cu luna septembrie a aceluiaşi an.