Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Facebook

Primăria Călimăneşti sprijină talentele locale! Cercuri gratuite de pictură şi teatru!

foto: FacebookPrimarul din Călimăneşti, Florinel Constantinescu, vine în sprijinul tinerilor talentaţi din localitatea sa, luând decizia de a organiza cercuri gratuite de pictură şi teatru. Programul de educaţie va fi realizat în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, dar şi cu şcolile din localitatea Călimăneşti, respectiv Şcoala Gimnazială „Şerban Vodă Cantacuzino” şi Liceul Tehnologic de Turism Călimăneşti.

Cercurile de pictură şi teatru se adresează tuturor locuitorilor oraşului Călimăneşti, ce sunt interesaţi să participe la cursuri. Aşa cum spunea, accesul acestora este gratuit, iar cursurile vor dura un an, cu posibilitatea prelungirii, prin acordul părţilor.

„Pentru a veni în sprijinul talentelor locale, în scopul dezvoltării gustului pentru frumos şi pentru cunoaşterea tradiţiilor locale, se intenţionează organizarea unui Cerc de pictură şi a unui Cerc de teatru.

Primăria oraşului Călimăneşti va suporta cheltuielile cu materialele necesare desfăşurării cursurilor din cadrul cercurilor de creaţie, va asigura valorificarea creaţiilor cursanţilor din cadrul atelierelor de lucru şi va realiza tipărirea şi expedierea invitaţiilor de participare la manifestările culturale organizate.

Aşadar, considerăm oportună organizarea Cercurilor de Creaţie (Cercul de Pictură şi Cercul de Teatru), pentru descoperirea şi cultivarea talentelor şi apoi, ulterior, promovarea lor la nivel de localitate, prin implicarea în cadrul evenimentelor culturale” – precizează primarul Florinel Constantinescu în raportul de specialitate prezentat în Consiliul Local al Primăriei Călimăneşti.