Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefecţii şi subprefecţii, lăsaţi de izbelişte după terminarea mandatului

Prefecţii şi subprefecţii înscrişi în cursa electorală din 10 iunie vor fi obligaţi să se suspende din funcţie până în data de 15 aprilie. Subprefectul Doru Ioan Filip, candidatul PDL la primăria Olăneşti îşi va depune cererea de suspendare din funcţie începând cu data de 10 aprilie. Ce se va întâmpla cu prefecţii şi subprefecţii după finalizarea acestui mandat nimeni nu ştie, nici măcar cei care au participat la întâlnirea organizată de premierul Răzvan Ungureanu la Odorheiul Secuiesc. Participanţii s-au întors la fel de ,,luminaţi” cum au plecat, deoarece şeful Guvernului nu a reuşit să le ofere răspunsurile mult aşteptate. Conform legii, actualii prefecţi şi subprefecţi, majoritatea ilegali pe funcţie, se vor întoarce de unde au venit fără dreptul de a fi numiţi inspectori guvernamentali.

Deşi au trecut trei ani de la numirea actualilor prefecţi şi subprefecţi, Guvernul nu a reuşit să-i pună în legalitate şi să le asigure un viitor călduţ în cazul pierderii alegerilor. În mod normal, conform legii, pentru ocuparea unui post de prefect sau  subprefect, cei nominalizaţi trebuiau să fie atestaţi de INA, doar că Guvernul Boc a desfiinţat institutul înainte ca prefecţii numiţi ilegal pe funcţii să dea examenul. În Vâlcea, doar fostul prefect Remus Grigorescu şi subprefectul Doru Ioan Filip au reuşit să dea concursul, prefectul Petre Ungureanu a ratat examenul din cauza programării tardive. În consecinţă, Guvernul Boc a avut la Vâlcea un reprezentat ilegal. Săptămâna trecută, prefectul Ungureanu spunea că întâlnirea  de la Odorheiul Secuiesc a avut ca temă soarta prefecţilor şi subprefecţilor, cu toate acestea reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a reuşit să dea nicio informaţie cu privire la viitorul acestora. În momentul în care presa a cerut explicaţii, Ungureanu a declarat că problematica este interesantă doar pentru cei vizaţi. „La întâlnirea de la Odorheiul Secuiesc, unde au fost prefecţii în funcţie, ministrul internelor Gabriel Berca, fostul ministru Traian Igaş şi premierul Ungureanu, tema de bază a întâlnirii a fost soarta prefecţilor şi subprefecţilor, şi sunt ,,perspective luminoase tovarăşi”. S-a discutat despre modificările legislative, despre soarta inspectorilor guvernamentali, care sunt şi vor rămâne, probabil actualii prefecţi şi subprefecţi vor fi şi ei inspectori guvernamentali. Un lucru este cert, actualii prefecţi îşi duce mandatul până la capăt. Nu ştiu ce se va întâmpla cu cei care nu au dat examenul la INA. Sunt amănunte interesante doar pentru cei în cauză, nu pentru presă. Probabil se va respecta legea…”, a declarat, evaziv, prefectul.

O lege pe care guvernul PDL a încercat să o schimbe, fără un succes prea mare, singura modificare efectuată făcând posibilă doar candidatura pentru o demnitate publică încă din timpul mandatului, prin suspendarea din funcţie, nu prin demisie.

În forma actuala a Legii 188 privind Statutul funcţionarilor publici, la art. 34 alin. (3) se prevede faptul că înalţii funcţionari publici pot candida “numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu”. Proiectul PDL a  înlocuit  acest  articol (Raportul comisiei, pct. 21,) cu următoarea formă: “Funcţionarii publici, pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică, în condiţiile legii”. Asadar, orice funcţionar public (inclusiv înaltul funcţionar public) va putea candida fără nicio condiţionalitate, fiind necesară doar îndeplinirea condiţiilor necesare candidaturii, cuprinse în legea electorală. Legea a fost schimbată la cererea repetată a prefecţilor şi subprefecţilor, în cadrul şedinţelor Asociaţiei Prefecţilor. Aceştia i-au solicitat  să modifice urgent Legea 188 astfel încât să poată candida în alegeri, din funcţiile pe care le ocupă, fără a demisiona. Emil Boc a acceptat deoarece a fost  şi în interesul PDL.

DANA NEDESCU