Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pista de biciclete care leagă Brezoiul de Călimăneşti începe să devină realitate

Valea Lotrului începe să devină un important punct turistic în Vâlcea, mai ales că primarul oraşului Brezoi, liberalul Robert Schell, este decis să creeze cât mai multe oportunităţi de petrecere a timpului liber în zonă. Una din investiţiile despre care primarul Schell este convins că va atrage turişti este crearea unei piste de biciclete, care să facă legătura între staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi oraşul Brezoi. Pista s-ar întinde pe 11 km. şi în cel mai scurt timp vor demara lucrările pentru amenajarea primilor 2 km.

„Avem câteva obiective turistice ce pot fi vizitate în zonă. Avem Cascada Lotrişor, biserica din satul Proieni, care se află pe lista monumentelor istorice naţionale şi alte zone naturale de o frumuseţe aparte. Totuşi, trebuie să spunem adevărul, că nu avem chiar foarte multe atracţii de mare anvergură şi atunci trebuie să facem şi noi ceva, pentru ca turiştii care vin la pensiunile din Brezoi să aibă o alternativă pentru a-şi petrece timpul liber.

Vom amenaja o pistă pentru biciclete pe lângă calea ferată, până la Căciulata. Sunt 11 kilometri. E un traseu comod, pentru că nu sunt diferenţe prea mari de nivel. Traversăm spre Brezoi prin gară, unde avem podul de cale ferată dezafectat. Au fost două. Unul a fost tăiat, iar pentru celălalt mă judec cu Sofianu, pentru a-l păstra în patrimoniul oraşului. Pe acest pod se traversează în satul Văratica. Traseul pentru biciclete va continua pe malul Lotrului. Vrem să ducem pista până la Păscoaia”, a precizat primarul Robert Schell.