Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 210 locuinţe sociale se vor construi la Râmnicu Vâlcea! Primarul Gutău a semnat contractele de finanţare

Luni, 8 iulie, primarul Mircia Gutău a semnat două contracte de finanţare privind noi locuinţe sociale realizate în municipiu în baza Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1906/2019. Un contract se referă la asigurarea unei prime tranşe în valoare de 1.400.000 lei (dintr-un total de peste 4.000.000 lei solicitaţi) pentru obiectivul de investiţii ”Transformare clădire internat Liceul Tehnologic Ferdinand I în locuinţe sociale”, având o valoare totală de 6.169.241,79 lei, ale cărui lucrări au demarat în cursul anului 2018 şi în urma căruia vor rezulta 90 de unităţi locative. În baza celui de-al doilea contract de finanţare semnat de edilul-şef, municipiul va primi pentru cele 120 de locuinţe sociale ce urmează a fi construite în Ostroveni Sud (procedură de achiziţie aflată în faza de verificare la Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice) o primă tranşă de 108.268 lei dintr-un total solicitat de 29.526.551,71 lei, valoarea totală a investiţiei fiind de 32.175.637,99 lei. Conform asigurărilor primite de la oficialii MDRAP, Municipalitatea Râmnicului va continua să primească de la bugetul central, pe măsura derulării lucrărilor, fondurile necesare implementării celor două programe de construire de locuinţe sociale, până la finalizarea investiţiilor.