Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O parte din sensurile giratorii din Râmnic vor fi eliminate

Mult discutatele sensuri giratorii din Râmnicu Vâlcea ar putea fi anulate, cel puţin o parte din ele, după cum intenţionează actuala administraţie a oraşului. În această categorie intră sensul giratoriu de la intersecţia străzii Dacia cu Calea lui Traian.

„Aici este cel mai nevralgic punct din trafic, la orele de vârf circulaţia spre Ostroveni este infernală şi implicit îi afectează pe cei care vin dinspre Drăgăşani. Asta se datorează, atât faptului că tot traficul care vine dinspre centru şi continuă spre Ostroveni se înghesuie pe strada cu două benzi – Dacia, cât şi trecerii de pietoni de pe aceeaşi stradă”, după cum declară administratorul oraşului, Tudor Şindrilaru.

Dacă în privinţa trecerii de pietoni, municipalitatea are în proiect execuţia unei traversări subterane în viitorul apropiat, traficul de deasupra nu se poate lămuri decât prin semaforizare. Şindrilaru vine şi aici cu o propunere, prin care intersecţia ar urma să devină una în cruce, dacă se realiza o arteră în prelugirea străzii Dacia care să facă legătura directă cu cartierul Petrişor. „În prezent avem aici o alee, dar ar putea să devină stradă, printre cele două blocuri existente. Pentru că iarăşi avem un deficit, locuitorii din zona Morilor şi Petrişor nu au decât o singură variantă de ieşire din cartier, strada 1 Mai, care mai nou îi obligă să o ia la dreapta. Şi aici trebuie regândită intersecţia”, a adăugat Şindrilaru.

Sensul giratoriu de la Poliţie urmează să fie eliminat, el dovedindu-se mai mult un obstacol în trafic, fiindcă „nu are o logică, strada Mihai Eminescu este cu sens unic, iar cea care vine dinspre poliţie nu cade în sens, ci mai departe de el”, mai spune Şindrilaru.

Sensul giratoriu de la Prefectura Vâlcea ar urma să fie evazat, iar cel din Traian trebuie înlocuit. Municipalitatea a revenit la formula de „undă verde” pentru traversarea oraşului pe direcţia Nord-Sud.

În privinţa Pasajului Tudor Vladimirescu, executivul local a identificat soluţiile pentru bretelele care ar lega această lucrare de infrastructură de nordul şi sudul municipiului. În acest sens, se va merge pe vechea formulă a prelungirii Bulevardului Tineretului până la actualul sediu al  UNPR, trecând pe sub pasajul suprateran. Iar bretelele care urcă sau coboară pe pod ar urma să se realizeze doar pe o singură parte.

„Pentru cei care vor să meargă spre Bucureşti şi vin din Ostroveni va exista un mic disconfort, dacă e să-i spunem aşa. Aceştia vor urca pe pod pe partea stângă, vor merge spre oraş, iar la intersecţia cu strada care merge spre gară va fi executat un sens giratoriu şi se vor întoarce spre Bucureşti. S-a luat această măsură pentru a evita o nouă serie de exproprieri care ar fi fost necesare pentru a realiza bretele şi pe partea dreaptă a podului”.

Acest nou proiect al bretelelor de circulaţie ar urma să intre în exercuţie efectiv în 2013 şi ar fi gata în 2014. Suma pentru exproprieri s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro.

„Au existat discuţii şi cu privire la artera care leagă Bdul Tudor Vladimirescu de N. Bălcescu, paralelă cu calea ferată, precum că este imposibil de realizat că avem o conductă a CET-ului care ar trebui să fie îngropată. Nimic mai greşit, m-am deplasat acolo şi există spaţiu suficient pentru a realiza acest drum, neafectând conducta de termoficare şi nici bisericuţa din curtea unităţii militare”, a mai adăugat Şindrilaru.

Începând cu anul 2013, în Râmnic, primele investiţii în infrastructură vor fi o serie de pasaje pietonale subterane, primul care va fi demarat este cel din zona Hermes, ca o primă măsură pentru fluidizarea traficului de pe bulevardul Tineretului.