Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

Mutare SURPRIZĂ la CJ Vâlcea: Liberalii ar putea vota candidatul PSD

Foto: Vocea ValciiMiză importantă la şedinţa de Consiliul Judeţean Vâlcea din data de 31 august a.c. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi vizează schimbarea reprezentantului CJ în AGA de la CET Govora. Petre Grigore, cel care a ocupat până acum această poziţie, nu se mai află în graţiile liberalilor, iar Cristian Buican este decis să-l schimbe.

Cu toate acestea, surpriza pare să vină din partea PSD, ai cărui lideri sunt decişi să aibă candidat propriu şi dacă îşi joacă bine cărţile s-au putea chiar să dea peste cap calculele liberalilor.

Vicepreşedintele CJ Vâlcea, pesedistul Dumitru Persu nu exclude posibilitatea desemnării unui candidat din afara consilierilor judeţeni PSD. Mai mult, acesta ne-a precizat că liderii PSD Vâlcea iau în calcul la modul cel mai serios această variantă.

„Deocamdată nu am stabilit nimic concret. Ne întâlnim luni dimineaţă şi vom stabili împreună cu toţi consilierii noştri judeţeni ce este de făcut. Este firesc ca PSD să facă o propunere atâta timp cât liberalii s-au certat pe anumite lucruri, iar noi avem 12 voturi. Este posibil ca şi independenţii să voteze cu noi, în condiţiile în care liberalii vor să-l schimbe pe Petre Grigore.

Ar putea apărea surprize chiar din rândul consilierilor PNL, mai ales că votul este secret.

În aceste condiţii, noi trebuie să ne facem datoria de Opoziţie şi să venim cu candidatul nostru.

Strategia PNL faţă de cum trebuie condusă societatea CET Govora este dezastruoasă şi le spun să nu mizeze pe faptul că noi vom sta cu mâinile în sân.

Este posibil ca PSD să propună un candidat din rândul consilierilor judeţeni, dar şi să vină cu cineva din afara CJ. Să vedem cum ne înţelegem.”, ne-a declarat Dumitru Persu