Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Localitatea Ocnele Mari, la un pas de desfiinţarea administrativă

DESFIINŢARE. Oraşul Ocnele Mari se află la un pas de a fi desfiinţată ca unitate administrativă. Guvernul Boc a luat decizia strămutării a peste 500 de gospodării aflate în câmpurile III şi IV, câmpuri în care se exploatează încă. Deşi primarul Petre Iordache spune că vor fi strămutate doar 10 gospodării,  surse din cadrul Prefecturii Vâlcea au declarat că s-a decis deja strămutarea a peste 500, adică a peste 1.450 de persoane, fapt ce va duce la desfiinţarea administrativă a localităţii şi preluarea zonelor libere de către  localităţile învecinate. Guvernul nu va renunţa la acest plan atât din motive economice, cât şi din motive ce ţin de siguranţa cetăţenilor. După cinci ani de studii, autorităţile statului nu ştiu nici acum pe ce suprafaţă se întind galeriile şi  zonele de risc şi de influenţă.

Cetăţenii din Ocnele Mari vor fi strămutaţi din nou. Câmpurile III şi IV au devenit nesigure, iar Guvernul nu-şi permite să pună în pericol economia judeţului şi siguranţa cetăţenilor. După trei luni de discuţii intense între prefectul Petre Ungureanu, SNLO şi Ministerul Economiei s-a decis punerea în aplicare a punctului B din memorandumul realizat în 2007 de prefectul Anuţa Handolescu. Actul respectiv avea trei variante de strămutare a cetăţenilor, cu diferite grade… integrală sau parţială. Cu toate că actualul primar Petre Iordache militează pentru menţinerea localităţi, ca unitate administrativă, autorităţile statului au decis altfel, în baza analizei realizate de specialiştii Prefecturii şi nu numai. Renunţarea la exploatarea sării în soluţii din zăcământul de la Ocne ar presupune implicaţii economice dezastruoase pentru economia judeţului: închiderea unor capacităţi productive, pierderea unui număr mare de locuri de muncă, cât  şi reducerea PIB-ului obţinut la nivelul judeţului, în condiţiile în care populaţia activă a localităţii reprezintă peste 70% din totalul populaţiei. Trei argumente extrem de solide care au înclinat balanţa spre soluţia strămutării populaţiei. Factorul uman a avut importanţa lui. Câmpurile de sonde se desfăşoară pe cca. 2/3 din suprafaţa oraşului, iar zonele de risc sunt dens populate. Desfiinţarea Ocnelor Mari Prima variantă de strămutare, varianta A, prevedea strămutarea tuturor gospodăriilor, a 1.517 gospodării, 11 biserici, 7 cimitire, 8 monumente de arhitectură, 3 şcoli, 4 grădiniţe şi o populaţie de aproximativ 3600 de locuitori. Prin aplicarea acestei variante, ar fi existat posibilitatea extinderii câmpurilor de sonde în zone în care zăcământul permite exploatarea cu costuri reduse şi ar fi eliminat incertitudinile privitoare la dezvoltarea socio – economică ulterioară a localităţii. Autorităţile au renunţat deocamdată la această variantă atât din cauza costurilor prea mari, dar şi din cauza greutăţilor în identificarea unor amplasamente cu acces la utilităţi. Pentru strămutarea celor 1517 de gospodării şi refacerea în totalitatea a fostei vetre, statul ar avea nevoie de 1.500 ha, iar costurile sunt incalculabile deoarece procedurile de expropiere publică se fac greu, cetăţenii încercând să obţină cât mai mulţi bani pe proprietăţile pierdute. Prăbuşirea controlată Autorităţile statului au decis să aplice punctul B al memorandumului care prevede strămutarea a peste 500 de gospodării, chiar dacă în 26 iulie, primarul Petre Iordache spunea  că va strămuta doar 10 gospodării din cele 250 aflate în  câmpurile 3 şi 4 de sonde. ,,S-a stabilit, locul se numeşte Aluni, la capătul celălalt al localităţii, aproape de asfalt, aproape de drumul naţional. În patru, cinci luni de zile va avea loc prima strămutare. În total am avea peste 270 de familii, dar asta nu înseamnă că trebuie să le strămutăm pe toate”, spunea primarul. Specialiştii au decis  strămutarea gospodăriilor situate în zonele de influenţă ale câmpurilor de exploatare, în număr de 578 cu o populaţie de cca. 1450 de persoane, respectiv cele situate în localităţile componente Lunca,  integral – 260 de gospodării, Ocniţa, integral – 166 de gospodării; Gura Suhaşului, parţial – 109 gospodării; Cosota, integral – 41 gospodării, 3 biserici, 3 cimitire, două  şcoli şi două grădiniţe. În această situaţie, oraşul Ocnele Mari se poate desfiinţa ca unitate administrativ teritorială, localităţile componente care nu sunt sub influenţa câmpurilor de sonde şi nu trebuie strămutate putând fi preluate astfel: Slătioarele, integral – 155 gospodării, de către comuna Buneşti sau comuna Mihăeşti; Gura Suhaşului, parţial – 726 gospodării, Făcăi, integral – 26 gospodării, şi Buda, integral – 52 de gospodării, vor fi preluate  tot de Râmnic. Avantaje: posibilitatea extinderii câmpurilor de sonde în zona în care zăcământul permite exploatarea cu costuri reduse; eliminarea incertitudinilor privitoare la dezvoltarea socio-economică ulterioară a localităţilor componente nestrămutate, prin includerea în unităţile administrativ-teritoriale din vecinătate. Dezavantaje preconizate: costuri relativ mari care implică punerea în aplicare a operaţiunilor de strămutare, având în vedere numărul mare de familii supuse strămutării; greutăţi în identificarea unor amplasamente cu acces la utilităţi publice şi suprafaţă mare, pe care vor fi realizate apoi locuinţe şi anexe gospodăreşti, cca. 580 de ha; proceduri de expropiere pentru utilitatea publică, desfăşurate pe o perioadă mare de timp, în condiţiile în care vor fi persoane care vor refuza strămutarea, motivând o subevaluare a proprietăţii lor sau care consideră că gospodăria lor se află în afara zonei de influenţă a câmpurilor de exploatare. Varianta C, inutilă, riscantă  şi ineficace Memorandumul realizat de fostul prefect Anuţa Handolescu are şi o variantă mai puţin ,,invazivă”, dar riscantă pentru cetăţeni şi cu o perioadă relativ mică de implementare. Varianta C presupune strămutarea gospodăriilor aflate numai în zonele de risc ale câmpurilor de exploatare, respectiv cele situate în localităţile componente Ocniţa, parţial, Lunca, pape raza cărora se regăsesc circa 280 de gospodării, o grădiniţă, două biserici, două cimitire şi sursa de captare a apei potabile Măruşa. Avantajele acestei variante ar consta într-o reducere semnificativă a costurilor pe care le implică operaţiunile de strămutare,explicate prin faptul că se strămută un număr mai mic de gospodării; identificarea mai facilă de amplasamente pentru strămutare, suprafaţa de teren necesară fiind mult mai mică, cca. 200 ha; păstrarea actualei administraţii, respectiv a localităţii Ocnele Mari, având în vedere faptul că majoritatea locuinţelor rămân pe vechile amplasamente. Şi ultimul, dar şi cel mai important, satisfacerea solicitării  populaţiei din zonele fără pericol iminent care doreşte să-şi păstreze proprietăţile. Dezavantajele aplicării acestei variante au făcut-o imposibil de aplicat. În primul rând, şi cel mai important, prin aplicarea ei nu se elimină în totalitate  riscul producerii unor prăbuşiri de teren şi în afara perimetrelor de exploatare, menţinându-se în rândul populaţiei a unei stări de incertitudine în ceea ce priveşte siguranţa vieţii şi a bunurilor deţinute, precum şi în  ceea ce priveşte dezvoltarea economico – socială ulterioară a localităţii. Un alt impediment ar fi modul de dezvoltare al câmpurilor, acestea se vor dezvolta mai puţin pe considerente  economice şi mai mult pe considerente sociale. Extinderea acestora sau înfiinţarea  altora putând fi efectuată numai în afara perimetrului locuibil actual al localităţii. Fostul prefect  atrăgea atenţia că problema cea mai importantă o constituie faptul că specialiştii nu cunosc încă traseele exploatărilor miniere vechi, ale căror galerii nu sunt identificate, şi implicit efectele acestora în timp asupra terenului şi construcţiilor, neavând certitudinea asupra exactităţii limitelor zonelor de risc sau de influenţă. Memorandumul realizat de prefectul Anuţa Handolescu  semnalează posibilitatea producerii de fenomene similare celor petrecute în câmpul II de sonde şi în celelalte câmpuri… peste 10-15 ani, cinci ani s-au scurs deja… Prefectul a discutat cu SNLO să-şi asume reconstrucţia gospodăriilor strămutate, se pare că s-a ajuns la un acord. Deciziile vor fi luate la începutul lunii octombrie, în urma discuţiilor purtate cu specialiştii. DANA NEDESCU