Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Laurenţiu Coca se interesează de utilizarea fondurilor europene

Laurenţiu Coca, senatorul Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani, este unul dintre cei mai activi parlamentari PSD din Vâlcea. El se zbate pentru a rezolva problemele legislative ale oamenilor, fiind extrem de des în teritoriu pentru a rămâne în contact cu cetăţenii. Astfel că, Laurenţiu Coca a constatat că, la ora actuală, nu se cunoaşte o situaţie a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). Tocmai de aceea, senatorul i-a solicitat Marianei Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, să îi pună la dispoziţie o statistică în acest sens. „Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru care se folosesc fonduri europene, a fost, ca toate celelalte, comentat şi suspendat din cauza unor deficienţe de conducere ale fostei guvernări şi mai apoi deblocat şi repus în funcţie de dumneavoastră. Dată fiind importanţa deosebită pe care Guvernul actual o acordă, în general, utilizării fondurilor europene şi, în special, celor destinate resurselor umane, vă rog doamnă ministru să-mi transmiteţi la Senatul României o situaţie la zi a problematicii fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane. Mai concret, m-ar interesa răspunsurile oficiale şi competente la următorul aspect. Care este situaţia accesării fondurilor europene pe acest program la sfârşitul anului 2013 (în sume şi procente)? Dacă s-a făcut o analiză a eficienţei utilizării acestor fonduri şi care sunt principalele concluzii?” – se arată în interpelarea senatorului Laurenţiu Coca.