Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La Stoenești demarează proiectul de alimentare cu apă şi canalizare

Primarul localității Stoenești, Gheorghe Dumvravă este decis ca până la finalul acestui mandat să introducă apa și canalizarea în toate satele localității, până la ultimul cătun. Pentru început, administraţia publică a comunei Stoeneşti a pus pe SEAP proiectul pentru alimentarea cu apă a localităţii şi canalizare, proiect care va fi implementat prin măsura 7.2.

Dacă va fi declarat eligibil proiectul va cuprinde alimentarea cu apă și canalizare a satelor Piscu Mare, Neghineşti, Deleni şi Gruiu, pe o lungime de 11 kilometri.

”Știu că este un proiect ambițios, însă chiar dacă suntem în mediul rural fără apă și canalizare nu se mai poate. Când am câștigat pentru prima dată primăria în anul 2012, la Stoenești nu era trasă nici măcar o țeavă. Consider că avem un handicap față de alte localități din jurul nostru, dar voi încerca să recuperăm. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că în masterplanul județului Vâlcea există comune care nu mai au nevoie de lucrări pentru apă şi canalizare, iar noi, deşi avem nevoie de o asemenea investiție, nu suntem cuprinși”, susține primarul Gheorghe Dumbravă.