Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La Berislăveşti, modernizarea infrastructurii rutiere a intrat în linie dreaptă

Până în 2020, la Berislăveşti, judeţul Vâlcea, se vor asfalta şi ultimii kilometri de drumuri rămaşi nemodernizați în localitate.

Administraţia locală condusă de primarul Ion Buşagă are în procedura de licitaţie două proiecte care vizează modernizarea drumurilor, unul pe fonduri europene şi celălalt cu bani de la Guvern. În total, peste 3 milioane de euro se vor înveşti în infrastructura de drumuri, prin finalizarea celor două investiţii.

„Proiectul pe fonduri europene care cuprinde modernizarea a zece drumuri este din luna noiembrie în procedura de licitaţie, s-a finalizat licitaţia, însă avem o contestaţie, şi cred că nu vom scăpa de aceste contestaţii. Şi proiectul privind construirea unei grădiniţe cu program prelungit este în faza de licitaţie şi cu siguranţă vor exista şi aici contestaţii, pentru că nu au firmele ce lucra. Dacă nu se schimbă legea achiziţiilor vom avea probleme toţi, vom sta numai în contestaţii.”, a spus primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă.