Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La Bărbăteşti, în toamnă, vor începe lucrările de construire a noului dispendar

Zilele acestea se va încheia licitaţia, în SICAP, pentru atribuirea lucrărilor de construire a noului dispensar din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea. Trei firme şi-au depus dosarele pentru a realiza această investiţie, ne-a comunicat primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu.

În 2017, valoarea iniţială aprobată de Ministerul Dezvoltării pentru proiectul noului dispensar a fost de 20,12 mliarde de lei vechi, care va mai scădea probabil după licitaţie. Bănacu spune că, dacă nu vor exista contestaţii, lucrările la dispensar vor începe în toamnă.

De asemenea, în scurt timp, va fi scos, în SICAP, şi proiectul pentru care comuna Bărbăteşti a obţinut fonduri, prin ADI BPC, pentru asfaltarea a 5 kilometri de drumuri, în toate satele din localitate. Aşa cum se cunoaşte, prn această asociaţie, au primit finanţare şi localităţile limitrofe, Pietrari şi Costeşti. Valoarea totală a lucrărilor din infrastructura rutieră, în toate cele trei comune, se ridică la peste 5 milioane de euro.