• Primăriile vâlcene, mai sărace ca niciodată BĂTAIE DE JOC. La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean care a avut loc la sfârşitul lunii trecute, aleşii judeţeni au aprobat repartizarea unor sume de bani pentru câteva primării din judeţ. Sumele alocate sunt foarte mici în comparaţie cu nevoile instituţiilor care, în acest moment, înregistrează datorii imense la plata salariilor sau facilităţi. Banii pe care cele 16 primării vâlcene urmează să-i primească vor fi destinaţi plăţii drepturilor salariale care au rămas neachitate de acum şase luni. E drept, sumele nu vor deloc suficiente pentru a acoperi „găurile”, dar, cel puţin, speră consilierii judeţeni, primării vor reuşi astfel să menţină instituţiile pe linia de plutire. Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a declarat că restanţele pe care primăriile le înregistrează sunt ca urmare a unor datorii mai vechi, ce vin din anul 2007. „Restanţe nu sunt create datorită faptului că primarii au utilizat aşa cum trebuie banii primiţi, ci pentru că se înregistrează restanţe de ani de zile”, a afirmat Ion Cîlea. Aşa cum era şi firesc, au existat primării care au primit mai mulţi bani, dar şi primării care nu s-au ales mai nimic. Printre cele care vor beneficia de sume cu mai mari se numără: Primăriile Horezu (1.100 mii lei), Prundeni (62 mii lei) şi Călimăneşti (55 mii lei). Pe de altă parte – Runcu (16 mii lei), Laloşu (19 mii lei) şi Orleşti (27 mii lei) – vor rămâne cu bugetul la fel de mic ca şi până acum. Este vorba de: Făureşti-39 mii lei, Lăcusteni-39 mii lei, Voiceşti-47 mii lei, Mitrofani-35 mii lei, Prundeni-62 mii lei, Măldăreşti-30 mii lei, Suteşti:-39 mii lei, Oteşani-39 mii lei, Ştefăneşti-39 mii lei, Diculeşti-31 mii lei, Laloşu-19 mii lei, Călimăneşti-55 mii lei, Dănicei-16 mii lei. Suma totală care va fi alocată celor 16 primării din judeţ, mai sus amintite, se ridică la 680 mii lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a spus că doreşte să-i ajute pe primarii vâlceni şi că, mai mult decât atât, el este dispus să intre chiar şi în greva foamei dacă banii vor fi, de acum încolo, la fel de puţini: „Mulţi primari mi-au spus că-şi vor da demisia de la primărie în asemenea condiţii. La Primăria Voiceşti au demisionat toţi. Au pus lacătul pe primărie şi au plecat. Pe lângă faptul că li s-au luat la oameni 25%, nu mai pot nici să le plătească salariile. Situaţia estre extraordinar de grea în continuare! În fiecare lună, vin alte primării care sunt în această situaţie. Am întocmit un material către premier, ministrul de Interne şi cel al Finanţelor. Celor de la Ministerul Finanţelor le-am spus deja că mă voi duce acolo cu o pancartă cu greva foamei. Nu avem ce face!”, susţine Ion Cîlea, preşedintele CJ. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
Lasă un comentariu