Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCREDIBIL: În Brezoi a rămas o singură stradă neasfaltată! Primarul Shell o rezolvă şi pe aceasta

Oraşul Brezoi, aflat sub administrarea primarului liberal Robert Shell, este într-o continuă prefacere, lucrându-se de zor la reabilitarea străzilor, a trotuarelor, dar a spaţiilor verzi. În ultima perioadă, odată cu îndreptarea vremii, în Brezoi a început să se muncească intens.

„Am reuşit să finalizăm toate lucrările de alimentare cu apă, care erau începute de anul trecut, însemnând aprox. 20 km. de reţele. În momentul de faţă, toate satele aparţinătoare oraşului Brezoi, mai puţin Drăgăneşti, care are un specific aparte, fiind peste râul Olt, toate satele sunt alimentate cu apă, asta însemnând aprox. 500 de familii. Satul Drăgăneşti este peste Olt şi va fi tratat separat anul viitor.

În continuare, în zonele care s-a introdus reţeaua de apă s-au executat şi lucrările de asfaltare a drumurilor comunale şi am reuşit ca până acum să asfaltăm 8 km. Estimăm că luna viitoare suntem gata cu totul, mai lucrăm la un pod peste râul Lotru, care trebuie finalizat în luna iunie, după care vom asfalta şi singura stradă rămasă neasfaltată din Brezoi, strada Vasilatu, care este legată de acest pod”, ne-a declarat primarul oraşului, Robert Shell.