În ciuda faptului că Mugur Mărcoianu este unul dintre cei mai tineri primari ai judeţului Vâlcea a reuşit să organizeze o sărbătoare a localităţii de pomină!
Ziua localităţii Măciuca, serbată anual în data de 15 august, a debutat în acest an cu prima ediţie a Memorialului “Bogdan Medrea”. Evenimentul a fost organizat în amintirea fostului preşedinte din Zăvoi, care a decedat în luna ianuarie a.c., la doar 44 de ani, de către Lucian Munteanu, managerul general de la CSM Râmnicu Vâlcea şi primarul Mugur Mărcoianu. Cu această ocazie, bază sportivă din Măciuca a fost “botezată” cu numele regretatului preşedinte Medrea, pentru ca numele său să aducă aminte tuturor de ceea ce a făcut pentru fotbalul vâlcean.
De la ora 15.00 a fost dat startul a peste 10 ore de program artistic pe scena din centrul localităţii. Spectacolul a fost deschis de formaţia Nicu Troncea şi soliştii Oana Preda, Ioana Dincu şi Mişu de la Caracal. Show-ul a fost continuat pentru o oră şi jumătate de Rapsodia Vâlceană şi soliştii Cristina Udrea, Luminiţa Tănăsie, Mioara Raica şi Alin Pavelescu. Între orele 19.00-23.00 nume grele au urcat pe scenă: Ileana Lăceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Antract, trupa White Trumpet şi DJ Antonio Parazar. Sărbătorea a fost încheiată cu un spectaculos foc de artificii. Locuitorii din Măciuca şi împrejurimi au fost extrem de încântaţi de această sărbătoare, aflată la cea de-a XVII-a ediţie. Şi românii veniţi în vacanţă din străinătate au fost încântaţi de felul în care tradiţiile sunt respectate.
Lasă un comentariu