Aleşii locali ai USL au votat la unison propunerile primarului liberal Emilian Frâncu
Emilian Frâncu a reuşit să refacă unitatea Uniunii Social Liberale, la nivelului Consiliului Local al Râmnicului, după ce în urmă cu o lună de zile, consilierii PSD s-au opus la mai multe proiecte venite din partea primarului. După un dialog constructiv pe care l-a avut cu viceprimarul Ion Gigi Matei, pesediştii au înţeles importanţa proiectelor propuse de Frâncu, proiecte menite să ofere Râmnicului o altă perspectivă, dacă ne gândim că la căminul pentru persoane vârstnice vor fi cazaţi şi israelieni sau că manifestările de sfârşit de an vor fi organizate de geniul în materie de petreceri în aer liber, Damian Mitu şi le-au votat pe toate. Proiectele au fost aproape identice, fiind modificate doar câteva nuanţe la dorinţa expresă a lui Emilian Frâncu. Pacea şi armonia domnesc de acum, atât în Consiliul Local, cât şi la conducerea Primăriei, iar asta s-a văzut din plin la ultima şedinţă. Frâncu şi Matei s-au completat reciproc, ca o adevărată echipă, aflată la cârma administrării municipiului. Doar răutăcioşii din Opoziţie nu au înţeles măreţele planuri ale lui Frâncu şi au comentat pe marginea lor. Din păcate, fără folos, aceştia fiind în minoritate.
Pohta ce-a pohtit Frâncu
Scoaterea la licitaţie pentru concesionare a căminului de bătrâni din Ostroveni, după ce a fost reziliat contractul cu Vasiliada a fost primul punct pe ordinea de zi a Consiliului Local în care consilierii PNL şi PSD şi-au dat mâna şi au votat unitar. O mică modificare a suferit proiectul de la ultima şedinţă a CL şi anume aceea că vâlcenii vor avea prioritate la un loc în acest centru rezidenţial. Noii concesionari, pe care tot primarul a fost împuternicit să-i stabilească, trebuie să facă investiţii de peste 8 miliarde de lei. Şi consilierii UNPR au fost de acord cu proiectul. Liberalul Gheorghe Ioniţă, un oponent al proiectului, a lipsit de la şedinţă.
A trecut şi Mitu!
În sfârşit, controversatul Damian Mitu şi-a văzut visul cu ochii pentru că la această şedinţă, 15 consilieri locali au votat pentru ca Emilian Frâncu să decidă cine este partenerul Primăriei pentru manifestările dedicate Zilei Sfântului Andrei, Zilei Naţionale a României şi Zilei Sfântului Nicolae. Şi cine să fie partenerul altul decât omul de încredere al primarului Frâncu, Damian Mitu? Pentru acest proiect din bugetul local se vor cheltui aprox. 1 miliard de lei vechi, urmând ca partenerul să atragă sume de bani şi sponsorizări.
Frâncu are stradă nouă
Un alt proiect de suflet al lui Emilian Frâncu a fost cel privind atribuirea şi schimbarea unor nume de străzi, printre care şi cea pe care locuieşte edilul. Propunerea primarului a fost votată fără probleme de consilierii USL, urmând ca mai multe străzi să-şi schimbe denumirea. Singurul care s-a opus proiectului a fost consilierul UNPR, Dumitru Ţârdea, însă cu o floare nu se face primăvară.
In sfarsit, dupa luni de zile de articole pline de rautati si ineptii astazi ati reusit sa publicati ceva care intradevar este interesant si de bun gust. Discutam acest fapt cu mai multi cetateni , fara sa ne cunoastem intre noi, cu care m-am intalnit la o spalatorie unde ziarul este nelipsit de pe mese. Am fost de comun acord ca asta este presa adevarata de care avem nevoie. Felicitari doamnei care a scris articolul, pt ca sincer sa fiu, ne-am saturat toti de artcole acide si nefondate . Culmea este ca chiar niciunul dintre noi nu-l votasem pe Francu, dar dupa campania de presa agresiva impotriva lui, am inceput sa-l simpatizam.