Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În comuna Orlesti, pentru dezvoltarea turismului, primăria a început amenajarea turistică de la lacul lui Orlea

Orleștiul înregistrează o demografie în creștere, semn că acolo unde există apă, canalizare, gaze, asfalt, oamenii aleg să revină acasă. De altfel localitatea nu duce la lipsă de investitori, în prezent la primărie există discuții avansate cu agenți economici care doresc să dezvolte aici afaceri de producție, în sfera industrială.
Primăria a început amenajarea turistică de la lacul lui Orlea. Viceprimarul Daniela Cîrstina doreşte ca acest nou punct de atracţie să dezvolte un turism care să combine latura viticolă cu cea de agrement:
„Aici am pus pe harta comunei, un nou domeniu turistic. Este un loc cu adevărat plin de legende, are un pitoresc aparte prin lacul care nu seacă niciodată, panorama Luncii Oltului este unică” conchide Cîrstina. Așadar vorbim de una dintre comunele care prezintă o dinamică în creștere economică, fiind într-un clasament general, al județului Vâlcea, în primele 25 de localități din Vâlcea.
În afara proiectului de 1 milion de euro pentru drumuri, Primăria a accesat TIC pe PNRR și 32 de camere video care vor fi montate și împreună cu restul de 13 vor asigura un sistem de supraveghere în toată localitatea.
Tot prin PNRR vor fi conectate gratuit mai multe familii, la rețelele de apă și canalizare, familii al căror venit nu depășește 2.500 lei per membru de familie.
Familia care se află în situaţia de a nu fi conectată se adresează operatorului care gestionează serviciul de distribuire, iar conectarea ar urma să fie gratuită pentru beneficiar.
Și tot prin PNRR, primaria se gândește să acceseze un proiect privind construirea unui parc fotovoltaic, prin care să fi asigurate costurile cu energia electrică a instituțiilor publice din localitate.