Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Grădiniţă de 10 miliarde de lei, la Orleşti!

Primarul comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, a reuşit să intre în posesia unor fonduri în valoare de 10 miliarde de lei vechi, în primele zile ale anului 2011 şi este de părere că îi va merge bine tot anul la capitolul finanţe, dacă a pornit la drum cu dreptul. Cîrstina ne-a spus zilele trecute că şi-a văzut un nou vis împlinit, odată cu venirea acestor fonduri. „Mă durea enorm să văd că alocăm spaţiul a două clase din şcoala I-VIII Orleşti copiilor de grădiniţă. Dintotdeauna am vrut ca să îi văd, cum s-ar spune, la casa lor, adică într-o locaţie separată de şcoală. Acum am cu ce să fac acest lucru”, ne-a spus şeful administraţiei locale de la Orleşti. Grădiniţa cu pricina va funcţiona cu un program prelungit şi va dispune de cel puţin zece încăperi. Va fi amenajată după ultimele standarde în vigoare, cu sală de mese, bucătărie, sală de odihnă, săli de clasă, atelier de pictură, sală de jocuri şi aşa mai departe, astfel încât prichindeii orleştenilor să guste din plin bucuria de a trăi în mileniul al treilea. Cîrstina a mai adăugat că, până la mijlocul lunii februarie, şi-ar dori ca să poată deja să ţină licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor.

VLAD SOARE