Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gospodarii din Perişani se vor şcoli în Austria

Dezamăgit de parlamentarii vâlceni şi de guvernanţi, primarul din Perişani pare decis să urmeze modelul nemţesc în dezvoltarea comunităţii. Experienţa comunităţilor din Austria i-a oferit alesului local o altă perspectivă pentru viitorul localităţii. „Sunt dezamăgit de toată clasa politică. Şi din Vâlcea şi mai ales de la nivel central. Le-am şi spus parlamentarilor noştri că sunt sătul să îi văd că îşi fac apariţia doar din patru în patru ani sau când mai sunt alegeri europarlamentare. Este al doilea an în care reuşesc să mă descurc din bugetul propriu al comunei. Nu mi s-a alocat nicio sumă importantă. Voi căuta modele de dezvoltare în sistemul administrativ din Germania, Austria sau Elveţia. Chiar am de gând să îi iau într-o excursie pe cei mai gospodari oameni din comună şi să îi duc în Austria pentru a vedea ce producţie se poate obţine de pe terenuri asemănătoare cu cele din Ţara Loviştei”, susţine primarul din Perişani, Ion Sandu. Excursia în Austria va fi organizată în primăvara anului viitor primarul comunei din nordul Vâlcii sperând să reuşească şi o înfrăţire cu o localitate din zona pe care o va vizita cu această ocazie.